Comunicare paraverbală

Capul sprijinit într-un pumn: reflecţii intense şi problematice.

Nuanţele de vorbire afectează sensul expresiei, de semnalizarea emoțiilor, condiția umană, încrederea sau incertitudine prin urmare, împreună cu mijloace verbale și nonverbale de comunicare sunt utilizate în comunicare și fonduri paraverbale care reprezintă un set de sunete care însoțesc cuvântul rostit, aducând valori complementare. De obicei se întâmplă atunci când informațiile de comunicare paraverbală sunt transmise prin tonuri vocale, care, în mai multe limbi dau un înțeles specific. Cuvântul rostit nu este niciodată neutru, modul în care vorbim,este mai important decât conținutul mesajului.
Comunicarea paraverbală se bazează pe mecanismul de asociere a psihicului uman. Efectul în acest caz se realizează prin faptul că vorbitorul creează un câmp comun de interactiune informații, care ajută să înțelegem partenerul de cealaltă parte. Mijloacele de realizare a comunicării eficiente aici sunt următoarele caracteristici ale vocii umane:

Trecerea mîini prin păr: dorinţa de a seduce..

1) Rata de exprimare.

Manieră plină de viață, spirit de a vorbi, ritmul rapid de a vorbi depune mărturie împotriva interlocutorului, impulsivitatea, încrederea în sine. Variatii notabile in viteza de vorbire arată o lipsă de echilibru, lipsa de încredere, persoana fiind ușor excitabilă.

2) Volumul.

Un volum mare de exprimare este inerent, ca o regulă, motivele sincere sau aroganță și automulțumire. În timp ce volumul mic indică reținere, modestie, tact, sau lipsa de vitalitate, slăbiciune a omului. Schimbări notabile în volum dau dovezi de emoție și entuziasm al interlocutorului. Ca practica de comunicare, pot spori un discurs emoționant, în alte cazuri, duc la lipsa de argumente logice.
3) Articularea.
Pronunţarea clară și precisă  a cuvintelor indică disciplina internă a vorbitorului, nevoia lui de claritate.
5) Modul de exprimare.
Vorbind ritmic înseamnă bogăție de sentimente, echilibru, buna dispozitie.
    Rolul comunicarii paraverbale este de a aduce partenerul la anumite emoții, sentimente, experiențe care sunt necesare pentru a atinge anumite scopuri și intenții.
Alte elemente care conferă mai multă precizie sau pot da sensuri noi comunicării verbale sunt elemente prozodice ale limbii: ritmul, accentul și intonația, un simplu ,,da" poate semnifica foarte multe lucruri: ,,o să-l fac pentru că sunt nevoit să-l fac" ; ,, o să-l fac cu plăcere"; ,, o să-l fac în cele din urmă". Comunicarea paraverbala se bazează pe caracteristicile dintre ton și timbrul de limbă și utilizarea sa în cultură.

Frecarea repetată a ochilor: disconfort

Pe această bază, este posibil să se aloce cultura liniștită și tare. În Europa, de exemplu, americanii sunt criticați pentru modul lor de a vorbi prea tare. Acest lucru a fost cauzat de faptul că de foarte multe ori  pentru americani nu contează dacă sunt ascultați sau nu. Mult mai important pentru ei să arate competența lor și deschidere. În schimb, britanici au un punct de vedere diferit: ei cred că nu trebuie să se amestece în treburile altora. Așa că ei au o abilitate foarte bine dezvoltata pentru a direcționa discursul său direct la partenerul potrivit.
Următoarele mijloace de comunicare sunt modurile paraverbale, pe de o parte, de a vorbi superficial, iar pe de altă parte concis, fără a folosi prea multe cuvinte în multe culturi, dictonul este adesea secundar,  acest stil este foarte apreciat de către arabi,  există un joc preferat de cuvinte, arabilor le place să-și exprime aceeași idee în cuvinte diferite.

Read more »

Tipuri de comunicare nonverbală

Zîmbetul franc: entuziasm,plăcere, interes, 

prietenie,, deschidere, receptivitate, simpatie, complicitate.

Comunicarea nonverbală este forma cea mai veche a comunicării umane. Istoric vorbind, mijloacele de comunicare nonverbală au evoluat înainte de limbă. Ea s-a dovedit a fi stabilă și eficientă, în funcțiile lor originale și să nu implice conștiința umană foarte dezvoltat. În plus, au apărut treptat anumite avantaje peste cele verbale: ele sunt percepute imediat, și, prin urmare, au un impact puternic asupra destinatarului, transmitând nuanțe subtile de relatii, emoții, evaluare, acestea pot fi folosite pentru a transmite informații care este dificil sau incomod pentru orice motiv, în cuvinte .
Baza de comunicare nonverbală sunt două surse - biologică și socială, înnăscute și dobândite în experiența socială a persoanei.
Acest lucru este demonstrat prin experimentele cu copii orbi și surzi, care nu au avut ocazia de a vedea pe cineva, și apoi imita expresiile faciale în termeni de plăcere sau neplăcere.
Alte dovezi ale naturii biologice a comunicarii nonverbale este faptul că elementele sale sunt greu de controlat conștient: înroșirea feței, pupilele dilatate, o curbură a buzelor etc

Mîinile cu degetele încrucişate: închidere, recul, retragere.

Semnalele de emoții, oameni au mostenit de la strămoșii lor, s-au schimbat foarte mult până în prezent, atât în formă cât și în funcție. Astfel, se crede că zâmbetul unui om este asociat cu emoții pozitive, pe cînd aterior era semn de agresivitate, zâmbetul trasmite diferite mesaje. Fața are mai mulți mușchi și în mod surprinzător, mușchii folosiți pentru a zâmbi par să fie diferite în funcție de sinceritatea sau nesinceritatea zâmbetului. Dacă ați putea face radiografia feței persoanei care vă zâmbește și ați putea verifica dacă folosește acel mușchi cunoscut sub numele de mușchiul risorius 12, ați ști întotdeauna că zâmbetul este sincer. Dar oamenii nu au ochii dotați cu raze X, capabil să radiografieze, așa că trebuie să învețe să citească semnalele scurte care apar câteva clipe pe față în momentul în care se produc diverse zâmbete.
Zâmbetul sincer, larg și rotund, prinde contur încet și se stinge încet; este greu să-l faci să înflorească mai mult sau să dispară, și este declanșat de mușchiul risorius 12. Ambele părți ale feței sunt identice. Este un zâmbet simetric. Zâmbetul care este prea lung și se curmă brusc este probabil, nesincer. El devine strâmb și asimetric. Zâmbetul nervos este, de obicei, prea scurt și se întrerupe brusc. Sunt o mulțime de reguli ale comunicarii nonverbale. Dar animalele sunt instruiți față de aceste reguli doar prin imitație, precum și persoanele care le primesc cu timpul evoluției culturii și socializarii. Anumite reguli de comunicare nonverbală au un caracter național sau etnic, altele – în funție de domeniul profesionale de aplicare (semnalele schimbate între scafandri, poliție)

Mîna sub bărbie, cu unul sau două degete în gură: 

 anxietate, angoasă, tensiune.

Pe baza de intenție (neintenționate) comunicare nonverbală, există trei tipuri de nonverbale:
1) semne comportamentale. Ele sunt cauzate de reacții fiziologice: roșeață sau paloare și transpirație, cu emoție, tremurînd de frig sau frica, etc
2) semne involuntar.Utilizare a acestor mărci este asociat cu obiceiurile de persoane frecarea nasulului, muscatul buzelor, etc
3) semne fapt comunicative. Aceste semne sunt semnale care transmit informații despre obiect, eveniment, sau condiție . Astfel, în mare pate utilizarea de comunicare nonverbală este spontană. Acest lucru se datorează nivelurile inferioare ale sistemului nervos central și cel mai înalt responsabil de comunicare. Creierul este împărțit în două zone, numite în mod obișnuit și ,, emisfera stângă" și unite între ele printr-o strucutră complexă, ,, corpul calos " , care asigură filtrarea informațiilor de la o emisferă la alta. Avem aici trei informații indispesabile pentru tehnica sinergologică:
- inteligența ,, în stare brută" și emoția sânt localizate cu predilecție într-o anumită emisferă;
- zonele cognitive, senzoriomotorii și psihoafective răspund împreună, în mod concertat, la stimulările mediului înconjurător;
-emisfera draptă acționează asupra jumătății din stânga a corpului, iar emisfera stângă, asupra jumătății din dreapta. Desigur, într-o oarecare măsură, elemente nonverbale sunt ușor de gestionat, dar si cu o foarte buna auto-controlare poate apărea "scurgeri" de informații.

Read more »

Specificul comunicarii nonverbale.

Încrucişarea la nivelul genunchiului: 

bună creştere, postură tradiţională.

Nu există nici o îndoială că, cu ajutorul cuvintelor putem obține o varietate de informații, inclusiv una care prezinta cultura de conversație. Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit “metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în plus”). “Metacomunicarea” este deci ceva în plus faţă de comunicare şi trebuie să fim totdeauna conştienţi de existenţa sa. Trebuie să subliniem că metacomunicarea, care însoţeşte orice mesaj, este foarte importantă.
În același timp, informații cu privire la ceea ce este un om, ceea ce este, vom trece prin expresii faciale, gesturi și intonația. Oricine vrea să înțeleagă corect partenerii lor în comunicare, trebuie, mai presus de toate, să exploreze diferite mijloace de expresie, și ei știu cum să interpreteze corect și adecvat.
Natura și forma de exprimare a diferitelor mijloace de comunicare ne permit să vorbim despre diferențele fundamentale dintre comunicarea verbală și nonverbală. Mesajele nonverbale sunt întotdeauna situațile, în care înțelegem starea actuală a partenerilor de comunicare. Situaţiile de aglomeraţie din autobuz, lift, la cinema, când zonele intime ne sunt invadate de necunoscuţi, ne crează iritate şi stânjeneală. Oamenii adoptă în astfel de situaţii un comportament impersonal, vorbind sau mişcându-se cât mai puţin cu putinţă. Allan Pease  aminteşte cîteva reguli pe care oamenii le aplică în astfel de situaţii, reguli care prevăd:
1. Nu ai voie să vorbeşti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care îi cunoşti.
2. Trebuie să eviţi ca privirea ta să se întâlnească cu privirile altora.
3. Să păstrezi o expesie de “jucător de pocher”, fără să afişezi vreo emoţie.
4. Dacă ai o carte sau un ziar, să creezi impresia că eşti cufundat în citirea lor.
5. Cu cât aglomeraţia e mai mare, cu atât îţi poţi permite mai puţine mişcări ale trupului.
6. În lift să urmăreşti cifrele care indică etajele.
Comunicarea nonverbală sunt hibridizate cu munca lor poate fi descompus în componente individuale. Aceleași elemente verbale de comunicare (cuvinte, propoziții, fraze) sunt clar separate una de alta. Mesajele nonverbale sunt, de obicei, involuntare și spontan. Chiar dacă oamenii doresc să ascundă intențiile lor, ei pot controla bine discursul lor, dar comportamentul nonverbal este aproape imposibil de controlat. De aceea, de foarte multe ori în practica reală dau erori de comunicare ca urmare a unei acțiuni nonverbale.

Buzele împinse simultan înainte: 

 invitaţie la sărut, refuz, neîncredere, scepticism.

Oamenii tind să stăpânească limbajul nonverbal cu succes in mod natural prin observare, copierea. În aeroport este un loc deosebit de propice pentru observarea întregului spectru al gesturilor umane întrucât acolo oamenii își exprimă liber, prin gesturi râvna, furia, supărarea, fericirea, nerăbdarea și multe alte stări sufletești. ceremoniile sociale, întâlnirile de afaceri și petrecerile sunt, de asemenea , prilejuri excelente. Așa că, atunci când îi vom observa nesinceritatea interlocutorului, vom face referire la intuiția noastră, vorbind despre al șaselea simț. De fapt, ne permite să recunoaștem atenția interlocutorului de multe ori inconștient, la mici semnale nonverbale, capacitatea de a citi și de a marca discrepanță cu cuvintele. Astfel, comunicarea nonverbală este un proces multi-dimensional, care în cea mai mare parte facem inconștient.

Read more »

Comunicarea nonverbală și funcțiile ei.

Privirea coborîtă: stîngeneală, perfidie, disimulare

Specialiști în comunicare au estimat că omul modern, rostește pe zi aproximativ 30.000 cuvinte, sau aproximativ 3000 de cuvinte pe ora. Discursul de comunicare de obicei este însoțită de acțiuni nonverbale pentru a le ajuta să înțeleagă și să interpreteze textul discursului.
Eficacitatea comunicării este determinată nu numai de modul în care cuvintele  interlocutorului, dar, de asemenea, capacitatea de a interpreta informațiile vizuale, aspectul partenerului , expresiile sale faciale și gesturi, mișcări ale corpului, postura, distanta, ritmul și tonul de discurs. La urma urmei, chiar dacă limba este instrumentul cel mai eficient și productiv de comunicare umană, însă el nu este singurul instrument. Trasmiterea informației în comunicarea face-to-face: 55 la sută prin limbajul corporal, 38 la sută  prin paralimbaj și abia 7 la sută prin limbajul verbal (Albert Mehrabian) . Împreună cu limba există un număr destul de mare de moduri de a comunica, care, de asemenea, pot servi ca un mijloc de comunicare a informațiilor, iar aceste forme de comunicare, oamenii de stiinta au combinat noțiunea de "comunicare nonverbală." Gesturi, expresii faciale, postură, haine, coafuri, obiectele din jurul nostru, familiare pentru noi de acțiune - acestea sunt un anumit tip de mesaje, cunoscut sub numele de mesaje nonverbale, care are loc fără folosirea de cuvinte. Ei au reprezentat pentru restul de 65% din informațiile transmise în procesul de comunicare. Aceste tipuri  de elemente a  comportamentului interlocutorului contribuie la un grad ridicat de înțelegere reciprocă. Urmărirea acestei informații în orice act de comunicare ne oferă informații despre morală și pențialul personal al partenerului de viață interioară, starea de spirit, sentimente și experiențe, intentiile si asteptarile, gradul de hotărâre sau de lipsa acestora.
Comunicarea nonverbală este schimbul de comunicare  între ființele umane și interpretarea lor.  Cu toate acestea, în caz de nevoie, este ușor de a face un  semn înțeles doar să o inițiați câteva simboluri (tuse normală poate fi cu ușurință un semnal, un avertisment cu privire la apariția autorităților) .

Ambele mîini întinse, cu palmele orientate în jos:

 dorinţa de a reinstaura calmul.

Mesajele nonverbale sunt în măsură să transmită o multitudine de informații. Mai întâi de toate, ea este identitatea dispozitivului. Putem afla mai multe despre temperamentul, starea ei emoțională, la momentul comunicării, pentru a afla atributele sale personale și calități, competențe de comunicare, statutul social.
O altă serie de elemente paralingvistice sunt expresiile faciale și mișcările corporale. Uneori, expresiile sunt mai plate, mai limitate, dar când fața este mobilă, ea comunică despre sentimentele noastre, despre atitudinile față de cei de față, sau față de cele  ce constituie subiectul discuției. Mimica și mișcările corporale spun mai mult decât vrem  noi să lăsăm să se înțeleagă. Când nu sunt controlate conștient, aceste mișcări ne trădează starea internă, vorbesc despre noi.  Sunt popoare foarte expresive, cu mimica bogată, și popoare cu mimica ștearsă.  De asemenea, prin comunicarea nonverbală înseamnă că aflăm mai multe despre atitudinea în care o împărtășesc reciproc, apropierea sau depărtarea lor, tipul lor de relație (dominație - dependență), precum și dinamica relației lor. Și, în sfârșit, că sunt informații despre relația de comunicare a participanților la situația în sine: în ce măsură se simt confortabil în ea, mă întreb dacă acestea dorește să comunice sau să scape mai repede de ea .
În procesul de comunicare interculturală este comunicarea nonverbală și componenta sa corelat cu comunicarea verbală. Elementele de comunicare verbală și nonverbală poate completa, să respingă și să înlocuiască unul pe altul. În practică, această relație se poate manifesta în mai multe moduri. Acești parametri sunt:
1) Comunicarea nonverbală poate completa mesajul verbal.

Capul înclinat, susţinut de o mînă:  lehamite, oboseală

Dacă  zambesti şi spui, "Buna, ce mai faci?", Aceste două acțiuni sunt complementare, plus înseamnă că elementele nonverbale face mai expresiv. Zâmbet în timpul unei întâlniri cu un prieten, atunci când vorbești cu el, s-a bucurat să-l vadă, se adaugă un mesaj vocal. Acest lucru este cel mai bine înțeles dacă este însoțit de gesturi. Deci, pentru a atrage atenția la orice mesaj poate fi ridicat degetul aratator. Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
2) comportament nonverbal poate intra în conflict cu mesaje verbale.
Dacă nu te uiți în ochii tovarășul său și spune, "Din moment ce este foarte plăcut să vorbească,"  înseamnă că informațiile nonverbale contrazice cuvintele omului. Dacă vă spun că sunt bucuros să văd pe cineva, dar se încrunta, spune, uscat și rece, o altă persoană, probabil, va pune la  îndoială sinceritatea ta.

Gestul de a se juca cu o şuviţă de păr: 

 dorinţa de a seduce, îndoială, ezitări, 

tergiversări, plictiseală, dezgust.

3) comportament nonverbal poate înlocui comunicarea verbală. Un copil poate indica o jucărie în loc de a spune, "Vreau această jucărie." Substituție se referă la utilizarea de mesaje nonverbale în locul verbal. Ai putea foarte bine, într-un public zgomotos, să arăţi gesturi prietenului pentru al invita să vorbească. În magazin se poate specifica, de asemenea, unui vânzător un gest pentru bunurile interesante pe care le doreşte.
4) acțiunile nonverbale poate servi ca autoritatile de reglementare de comunicare verbală.
Regulamentul este utilizarea de indicii nonverbale pentru a coordona interacțiunea dintre oameni. Pentru a întreține o conversație  se folosesc de multe ori simboluri care înlocuiesc cuvintele: gesturile, a schimba poziția, a atinge pe cineva, etc
5) Acțiune nonverbală poate fi repetat mesajul verbal: Vă rugăm să vorbiți  mai încet, urmată de aplicarea a degetului arătător la buze.
Oamenii folosesc comunicarea nonverbală, în vederea unei mai bune, mai precise și mai clare exprimare a gândurilor, sentimentelor și emoțiilor. Acest lucru este comun tuturor culturilor, deși în unele culturi unele semne dau un înțeles diferit. Prin urmare, pentru a comunica cu oameni din alte culturi e bine să  cunoşt și să înțelegi formele nonverbale de comunicare.

Read more »

Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri.

Delegatia Basarabiei la Congresul de Pace de la Paris

Desăvîrşirea unităţii naţionale la 1918 a constituit un factor primordial pentru  afirmarea România  în viaţa internaţională în noile împrejurări create după I război mondial. Politica externă a România  a fost orientată în primul rînd spre menţinerea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale. O preocupare importantă a diplomaţiei române a fost de asemenea lărgirea relaţiilor de colaborare cu statele europene. La 27 martie 1918 a avut marele act istoric în viața națiunii românești: unirea Basarabiei cu România. Acest act s-a săvârșit în înprejurări  de fapt  și psihologice  foarte complicate. Pe de o parte revoluția rusească, pe de alta parte victoria puterilor centrale, pe de o parte mișcarea națională din Basarabia, de altă parte tendința firească a Regatului Român  spre unirea cu Basarabia, toate acestea au influențat asupra mersului evenimentelor din Basarabia și au condiționat rezultatul.
Basarabia prima din toate teritoriile răpite României s-a unit cu ea. În acelaşi an, participă la procesul de unire și celelalte părți ale trupului și spiritului  național românesc. Apare pe scenă istorică Romania Mare. În primii ani după unire activitatea politico-diplomatică a guvernului român a fost orientată spre obţinerea recunoaşterii internaţionale a statului român în noile hotare. În acest scop România  a participat la Conferinţa de pace de la Paris, care şi-a desfăşurat lucrările în anii 1919-1920.
De rînd cu alte state delegaţia România  în frunte cu prim-ministru Ion I.C.Brătianu a semnat la 28 iunie 1919 Tratatul de Pace cu Germania după care au urmat negocierele privind în special recunoaşterea noilor hotare ale statului român, stabilite după Marea Unire. La 10 decembrie 1919 nu fără dificultăţi Tratatul de Saint-Germain prin care Austria recunoştea unirea cu Bucovinei cu România. Suveranitatea Statului România  asupra Transilvaniei era recunoscută de către Ungaria prin tratatul de  la Trianon din 4 iunie 1920. România  a semnat de asemenea şi tratatul cu Bulgaria la Neuile sur Seine prin care se confirmă hotarul dintre cele două ţări stabilit în 1913. În ansamblu tratatele semnate au avut o importanţă mare, contribuind la reglementarea şi normalizarea situaţiei internaţionale după I război mondial.

Romania Mare

România  a beneficiat de un cadru internaţional ce a permis refacerea şi dezvoltarea economiei, consolidarea politicii interne, afirmarea din plin a culturii româneşti. Negocierele de la Paris privind recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România  au decurs în condiţii dificile, întîmpinînd obstacole destul de mari. În primul rînd a influienţat poziţia ostilă a Rusiei sovietice faţă de România  şi evenimentele războiului civil din întinsurile fostului imperiu ţarist. Un alt factor ce a frînat tratativele la constituit propaganda antiromînească promovată la Paris de către grupările ruseşti, formate din foştii miniştri ai ţarului şi membri ai guvernului provizoriu (Miliucov, Sazanov, Maklakov), care erau susţinuţi şi de un grup de proprietari emigranţi din Basarabia( A.Krupenski şi A. Şmidt). Activitatea diplomaţiei române în scopul recunoaşterii unirii Basarabiei a fost susţinută prin eforturile pline de competenţă şi energie a lui I. Pelivan, care fusese numit delegat al guvernului român din partea Basarabiei. El a contribuit la iniţierea cercurilor politice şi a opiniei publice în problema Basarabiei. La Paris a activat o delegaţie de basarabeni din care făceau parte N. Codreanu, S. Cujba şi Gh.Năstase. La recunoaşterea unirii şi-a adus contribuţia istoricii P.Gore şi P.Cazacu, care prin cercetările bazate pe bazele statistice ruseşti au adus argumente neîndoielnice cu privire la componenţa etnică prepoderent românească a populaţiei dintre Prut şi Nistru. În urma unor încordate negocieri diplomatice la 28 octombrie 1920 a fost semnat tratatul de la Paris de către reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei pe de o parte şi ai România  pe de alta. Conform tratatului Basarabia era recunoscută parte integrată a statului român.

Read more »

Republica Democratică Moldovenească de la Independență la Unirea cu România

Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată la 2 decembrie 1917 pe teritoriul Basarabiei, prin proclamaţia Sfatului Ţării. Proclamarea Republicii Democratice Moldovenești s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917. În vechiul Imperiu Rus, Basarabia constituia  punctul cel mai îndepărtat față de centru. În momentul revoluției, remniscențele istorice ale acestei regiuni au adus la reînnoirea vechilor sale legături cu Moldova și i-au readus  în memorie autonomia politică de care s-a bucurat ăn prima perioadă a anexării sale la Rusia. Iniţial Republica Democratică Moldovenească  a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa. În condiţiile anarhiei existentă datorită revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldovenești (Ion Inculeţ, Nicolae Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia.

Pînă la urmă bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. La 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău. Evenimentul care a marcat hotărîtor evoluţia politică a spaţiului dintre Prut şi Nistru în primele luni ale anului 1918 a fost proclamarea independenţei Ucrainei. Ca urmare a acestui fapt, la 22 ianuarie 1918 Sfatul Ţării s-a văzut nevoit să voteze independenţa Republicii Democratice Moldovenești în unanimitate, publicată - în mod simbolic - la 24 ianuarie 1918.
Mișcarea națională din Basarabia a trecut  prin următoarele faze:
1)     La 25 Octombrie 1917 congresul ostașilor moldoveni, compus din 989 delegați (ofițeri și soldați), proclamă autonomia teritorială politică a Basarabiei, motivând acest act  prin considerațiunile de cultură națională propie, trecutul istoric al Basarabiei și principiul libertății poporelor de adispune de soarta lor. La 21 noiembrie 1917 se întrunește parlamentul revoluționar al basarabiei sub denumirea de ,,Sfatul Țării,,
2)      La  2 decembrie 1917 Sfatul Țării proclamă Basarabia  republică Moldovenească democratică, legată cu Rusia ca stat federativ și alege un organ executiv, Consiliul Directorilor Generali. În urma  dezordinelor și anarhiei, ce începea să se răsândească pe pământul provinciei, precum și a cererii de ajutor militar, adresate guvernului român  de către directori, în Basarabia intră la 13 ianuarie 1918 armata română. Ea nu are ca scop, decât restabilirea ordinei sociale și asigurarea aprovizionării armatelor române. Basarabia forma atunci dosul armatelor române și ruse ce luau parte la războiul mondial.

3)      La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării  proclamă Basarabia republică independentă. Legătura cu Rusia era ruptă de mult grație faptului obiectiv că între rusia și Basarabia se afla Ucraina independentă. În afara de aceasta a făcut progres și conștiința națională. Populația a început să înțeleagă că trecutul Basarabiei îi indică alt loc, decât în compunerea rusiei, fie unitară, fie federală.

4)      La 27 martie 1918, se realizează unirea Basarabiei cu România. Sfatul Țării  pune unele condițiuni cu privire la regimul politic, social și administrativ, ce trebuie să fie păstrat în această provincie după unire.
Proclamarea independenţei Basarabiei trebuie privită ca o concluzie logică a faptului că Ucraina a tăiat din punct de vedere geografic orice punţi de legătură ale Basarabiei cu Rusia, Abia de acum încolo, după proclamarea independenţei, mişcarea naţională basarabeană intră în faza sa ,,unionistă”: problema unirii  cu România  se va pune în mod hotărît în paginile ,,Cuvîntului Moldovenesc”, iar revista ,,Ardealul”, editată de către ardeleanul Onisifor Ghibu, se va denumi ,,România Nouă”. O serie de deputaţi ai Blocului Moldovenesc şi ai Fraţiunii Ţărăneşti, între care s-au evidenţiat Ion Pelivan, Pan Halipa, Ion Inculet, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, ş.a., a început o intensă activitate de negociere a viitoarei uniri politice cu România  la Iaşi şi la Bucureşti şi, totodată, o muncă de convingere a restului deputaţilor Sfatului Ţării, astfel încît unirea să nu pară a fi o simplă anexare din partea România , care avea trupe militare în Basarabia, ci o unire liber consimţită  de populaţie prin votul reprezentanţilor ei din Sfatul Ţării.
La 22 februarie 1918 au început intense tratative germano-române asupra unirii Basarabiei cu România , la care au fost invitaţi I. Inculet şi D. Ciugureanu, iar vizitele celorlalţi fruntaşi basarabeni la Iaşi s-au înmulţit la începutul anului 1918. Subiectul lor, şi anume, aspectele viitoarei uniri au fost amplu dezbătute cu oficialii români şi cu reprezentanţii Antantei. În fine, ultima piedică în calea înfăptuirii unirii, legată de venirea guvernului Alexandru Marghiloman în fruntea ţării, a dispărut după ce reprezentanţii diplomatici ai Antantei au dat asigurări liderilor basarabeni că aprobă Unirea chiar şi cu un guvern conservator la putere în România .

La 27 martie 1918, în prezenţa  reprezentanţilor cabinetului român, a înceaput sedinţa istorică a Sfatului Ţării prezidată de Ion Inculeţ. Declaraţia Blocului Mold, constituind Rezoluţia de unire a Basarabiei cu România  a fost votată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, în absenţa a 13 deputaţi. Unirea, a constituit un act istoric, o necesitate a momentului, şi a fost realizată de către reprezentanţii boerimii naţionale, de către Partidul Naţional Moldovenesc, de către toate elitele Basarabiei şi de către clasa politică din România ; toate au folosit în acest scop revoluţia rusă drept pretext, iar Sfatul Ţării drept instrument de realizare. Iar tratatul de la Paris (1920) va confirma unirea Basarabiei cu România .

Read more »

Reformele administrative și judiciare din Basarabia.

7 octombrie 1857 – Adunarea ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogalniceanu

În dată de 29 februarie 1828 va fi promulgat noul statut al administrări Basarabiei, prin care era desființat Consiliul Suprem, acesta fiind înlocuit de un consiliu provincial. În același timp erau introduse în provincia( pînă atunci autonomă) reglementările legislative valabile în toate guberniile rusești. Anul 1828 pune începutul altei etape de administrare a Basarabiei. A fost adoptată şi publicată “Legiunea relativă la administrarea Basarabiei”. În articolele introductive ale noii Legi exista o dispoziţie importantă, conform căreia, asupra provinciei se extindea legislaţia rusă de administrare. Prin această dispoziţie se introduce în Basarabia organizarea administrativă rusă. Basarabia devine o provincie a ţinutului Novorosia, administraţia căreia era formată din următoarele instituţii:
- Sfatul oblastei;
- Direcţia oblastei;
- Palatul Haznalei;
- Tribunalul Corecţional;
- Tribunalul Civil;
- Tribunalul Conştiinţei.
Între aceste instituţii de reprezentare erau independente una faţă de alta şi toate se supuneau Sovietului Suprem al Guberniei. Totodată au fost formate instituţii care erau subordonate

direct ministerelor: Direcţia poştelor; Direcţia Carantinelor; Direcţia Vămilor; Direcţia Lacurilor. În ţinut au fost instituite tribunale şi introduşi noi funcţionari: administratul financiar, procurorul judeţean, medicul.
Direcţia orăşenească se ocupa de chestiuni judecătoreşti, poliţieneşti şi gospodăreşti. Referitor la instituţiile noi introduse în Basarabia, în lege se menţiona că ele trebuie să se conducă de dispoziţiile comune ale imperiului. Între ministerele imperiului şi direcţiile noi formate în Basarabia s-au stabilit relaţii de autoritate ierarhică şi de control. Se întâmpla, de asemenea, ca unele legi ruseşti să nu fie extinse şi în Basarabia, cum a fost cazul legilor în privinţa Direcţiunii oblastiei din 1837, 1845 şi 1852, ceea ce mai marca încă o urmă de autonomie. Numai în 1854 s-a aplicat aici legea generală despre

Direcţiunile guberniale, însă cu păstrarea Sfatului oblastiei şi cu introducerea în compunerea lui a unui viceguvernator. Viceguvernatorul, aflat în funcţiune, a fost numit preşedintele Palatului Finanţelor şi a intrat şi el în compunerea Sfatului oblastiei.
Desfiinţarea şerbiei a condiţionat şi schimbări radicale în organizarea administrativă a Imperiului Rus. În acest scop a fost introdus sistemul zemstvelor. Şi daca zemsvta , prin concepţia sa trebuia să devină un organ de stat,apoi în virtuţia concepţiilor conservatoare ale societăţii ruse, ea sa transformat întrun simplu organ local cu atribuţii pur gospodăreşti. Instituţia zemstvelor a fost introdusă în 1864 în Rusia, iar în 1870 şi în Basarabia. Exploatarea națională a moldovenilor s-a întețit odată cu Unirea principatelor la 1859-1862, în mare parte de teamă legitimă că evenimentul contribuia la manifestarea aspiraților românilor basarabeni spre unire cu frații lor de la vest de prut. Anume de aceea autoritățile țariste ,, au luat măsurile corespunzătoare,,. Au contribuit la populaţiei şi distrugerea stării sociale a sistemelor de aliniere . Toate aceste reforme, cea mai importantă pentru subiectul tratat aici a fost fără a se pune întrebarea instituirea zemstvelor (1869-1870) .
Este bine cunoscut faptul că Rusia era un stat absolutist fără Parlament şi autonomie regională . Cu toate acestea, introducerea de zemstvelor a fost o concesie făcute de absolutismul tot mai accentuat spre constitutionalitate şi autonomie cum era şi ukazul de împroprietărire a clăcaşilor. Prin legea sus-menţionată, ţarul Alexandru II prevedea crearea şi introducerea,autonomiei comunale,judeţene şi provinciale. Fiecare gubernie avea dreptul sa-şi aleaga zemstva sa, din nobili, negustori şi ţărani.

Congresul de la Berlin

Din 1871 Basarabia pierde totalmente caracterul de provincie privilegiată devenind o simplă gubernie rusească, conducînduse în întregime de legile Rusiei. 1/13 iunie 1878 Congresul de pace de la Berlin ministrul de externe al Romaniei ,, Credem că, după dreptate, nici o parte a teritoriului ei actual nu trebuie sa fie dislipită de România. Reînapoierea unei părți din Basarabia către principatul Moldovei, prin tratatul de la 1856, a fost un act de dreptate din partea Europei. Căci trunchierea de la 1812 nu putea să se îndreptățească nici prin faptul, nici prin dreptul de cucerire. La 1812 basarabia făcea parte dintr-un principat a cărui autonomie fusese solemn mărturisită de toate tratatele ce se încheiaseră mai înainte între Imperiul rus și Imperiul Otoman. În 1889 judecătoriile de pace au fost suprimate în locul lor infiinţînduse institutul “conducătorilor de zemstvă”,care îndeplineau funcţii şi administrative şi judiciare.Scopul acestei reforme a fost de a elimina orice obicei românesc din Basarabia. Vechiul sistem de recruţi, cînd cetăţenii nu erau obligaţi fiecare personal sa satisfacă serviciu militar a fost, a fost înlocuit cu serviciu militar obligatoriu (de 6-7 ani). Proclamarea independenței României la 9 mai 1877 a fost salutată cu bucurie și în Basarabia.

Războiul din 1877-1878 a fost un minunat prilej pentru frații din cele două maluri ale Prutului de a se vedea

În cadrul armatei române au luptat moldoveni din sudul basarabiei. Așa că, la Grivița, la Plevna, la Rahova s-au întîlnit fraţii între ei. Profitând de război, basarabenii au venit mai ușor în Romania și invers. Acest lucru îl afirmă și Dimitrie Moruzii în cartea sa, ,, că războiul din 1877-1878 a fost un minunat prilej pentru frații din cele două maluri ale Prutului de a se vedea.
Astfel, procedura juridică devine publică şi orală era înfiinţată judecătoria de gradul doi-instanţa judiciară superioară,care este subordonată Curţii de la Odesa. În acelaş timp este restrîns şi mai mult arealul de activitate a legislaţiei moldoveneşti, procesele judiciare urmau să se efectuieze doar în limba rusă. Pentru unele chestiuni trebuiau cerute aprobări guvernatorului sau ministrului de interne, pentru altele prevăzându-se posibilitatea contestaţiei din partea guvernului.
Neajunsurile zemstvei erau: baza socială foarte redusă, cu ignorarea elementelor mai puţin avute ale societăţii, dezinteresarea prin urmare a ţărănimii de problemele administraţiei locale, mijloacele limitate ale zemstvelor, un sistem permanent de neîncredere a guvernului faţă de instituţiile zemstviale, accentuat prin ideea că zemstva era un element eterogen, impropriu absolutismului, şi atrăgea inevitabil după sine necesitatea inaugurării sistemului parlamentar. O lege democratică a zemstvelor va fi dată abia în 1917, dar atunci era prea târziu. După reîncorporarea în 1878 a sud-vestului Basarabiei la Rusia, trebuie consemnat că în acea regiune s-au conservat instituţiile judeţene moştenite de la statul român: consiliile judeţene şi comitetele permanente, schimbându-li-se doar numele.

Read more »