HEFKOVÁ vs SLOVACIA. Cererea nr. 57237/00 Hotarare din 31.05.2005

HEFKOVÁ v. SLOVACIA

Cererea nr.  57237/00

Hotarare din 31.05.2005

1. în fapt:

Petenta, Marcela Hefková, este cetatean slovac, nascuta în 1970 și locuind în Snina, Slovacia. Pe 9.01.1997 a nascut o fetita, declarandu-l ca tata pe un cetatean iugoslav ce locuia în Elvetia. Pe 18.04.1997 Humenné District Court a audiat-o pe petenta privind paternitatea minorei. Pe 22.12.1997 Snina District Office a fost numit gardian pentru minora și pentru a o reprezenta în procedura de stabilire a paternitatii. La 3.06.1999 Prešov Regional Office a recunoscut, în urma plangerii petentei, ca Snina District Office nu a luat nici o masura și a intarziat cauza.

Pe 17.08.1998, petenta a deschis procedura de stabilire a paternitatii în fata Prešov District Court. Dosarul a fost trimis la Humenné District Court (District Court) și apoi a fost schimbat la 6.10.1999 judecatorul.  La 1.12.2000 instanta hotaraste traducerea actelor și solicitarea asistentei autoritatilor elvetiene. Solicitarea a fost trimisa instantei elvetiene competente la 21.01.2001.  La 26.03.2001 se primeste raspunsul conform caruia paratul neaga paternitatea, accepta sa faca un test AND și declara ca a primit azil în Elvetia și nu poate calatori în strainatate. Pe 23.05.2001 petenta isi reitereaza declaratiile și la 29.06.2001 se trimite autoritatilor elvetiene cererea pentru o mostra de sange a tatalui potential. Pe 6.12.2002 District Court o informeaza pe petenta ca nu s-a primit mostra de sange. LA 14.04.2003 autoritatile elvetiene raspund intrebarilor declarand ca a fost trimis un dosar insa se constata ca s-a pierdut inainte de livrare. Pe 10.09.2003 dosarul se suspenda intrucat nu se stie unde se afla petentul. La 9.12.2003 District Court solicita din nou ajutorul autoritatilor elvetiene care raspund la 6.07.2004 ca petentul a refuzat sa ofere mostra de sange si, potrivit legii elvetiene, nu poate fi obligat.

La 25.09.2002 petenta face plangere la Curtea Constitutionala privind durata procedurii și la 2.07.2003 este respinsa, instanta considerand ca, cu exceptia perioadei 1999 - 2000 durata a fost legata de cooperarea cu autoritatile elvetiene și nu poate fi imputata District Court.

2. Probleme juridice:

Ø  Daca s-a incalcat art 6 alin 1

3. în drept:

Art 6 alin 1 (judecarea cauzei intr-un timp rezonabil) – Curtea reitereaza ca timpul rezonabil se evalueaza în functie de complexitatea cazului, conduita petentului și a autoritatilor relevante și cat de importanta este pentru petent miza disputei. în speta, lamurirea problemei paternitatii necesita o diligenta sporita. Desi Curtea este de acord cu guvernul ca durata a fost provocata în parte de lipsa de cooperare a paratului. Totusi, intrucat a durat peste cinci luni transferul dosarului de la Prešov District Court la Humenné District Court pe 8.03.1999. în plus, instanta a dispus traducerea documentelor pentru obtinerea dovezilor necesare abia la 1.12.2000.

Concluzie: incalcare art 6 alin 1

Art 41 – Curtea acorda 3500 euro despagubire pentru prejudiciul moral suferit.

4. Decizie:

Ø  Incalcare art 6 alin 1

Ø  Se acorda despagubiri conform art 41

Read more »

Recunoasterea statutului de refugiat. CJUE. Cauzele conexate C-57/09 și C-101/09 Germania/B și Germania/D

O persoana poate fi exclusa de la recunoasterea statutului de refugiat în cazul în care are o raspundere individuala pentru actele comise de o organizatie care foloseste metode teroriste

Simpla imprejurare ca a facut parte dintr-o astfel de organizatie nu poate avea în mod automat drept consecinta excluderea unei asemenea persoane de la recunoasterea acestui statut.

Comunicat CJUE: „Obiectul Directivei 2004/83/CE este stabilirea unor standarde minime referitoare, pe de o parte, la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca resortisantii tarilor terte sau apatrizii pentru a beneficia de protectie internationala si, pe de alta parte, la continutul protectiei acordate. în aceasta privinta, directiva prevede, printre altele, excluderea unei persoane de la recunoasterea statutului de refugiat atunci cand exista motive intemeiate pentru a crede ca a comis o „infractiune grava de drept comun” sau ca s-a facut vinovata de „acte contrare scopurilor și principiilor Organizatiei Natiunilor Unite”.

B și D sunt doi resortisanti turci de origine kurda. B a sprijinit lupta armata purtata de formatiunile de gherila ale DHKP/C, iar D a fost combatant și membru cu rang inalt în PKK. PKK și DHKP/C se numara printre organizatiile incluse pe lista Uniunii Europene a persoanelor, a grupurilor și a entitatilor implicate în acte de terorism, lista intocmita în contextul combaterii terorismului instituite printr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. în timp ce B a formulat o cerere de azil și a solicitat sa beneficieze de protectie în calitate de refugiat, D a obtinut deja, din partea autoritatilor germane, statutul de refugiat. Amandoi au declarat ca au parasit DHKP/C si, respectiv, PKK și ca se tem ca ar putea fi supusi unor persecutii atat din partea autoritatilor turce, cat și din partea organizatiilor mentionate. Bundesamt für Migration und Flüchtlinge (Oficiul Federal al Migratiei și Refugiatilor, Germania) a respins ca neintemeiata cererea de azil formulata de B și a constatat ca acesta nu indeplineste conditiile de obtinere a statutului de refugiat. Dreptul de azil și statutul de refugiat care ii fusesera acordate anterior lui D au fost revocate de catre aceeasi autoritate. Bundesverwaltungsgericht (Curtea Federala Administrativa, Germania) solicita Curtii, în cadrul fiecareia dintre aceste cauze, sa interpreteze clauzele de excludere de la recunoasterea statutului de refugiat prevazut de directiva.

Mai intai, Curtea examineaza problema daca, în cazul în care persoana în cauza a facut parte dintr-o organizatie inscrisa pe lista și în cazul în care aceasta persoana a sustinut în mod activ lupta armata a acestei organizatii, ocupand, eventual, o pozitie proeminenta în cadrul acesteia, ne aflam în prezenta unei „infractiuni grave de drept comun” sau a unor „acte contrare scopurilor și principiilor Organizatiei Natiunilor Unite” în sensul directivei. în aceasta privinta, Curtea precizeaza ca excluderea de la recunoasterea statutului de refugiat a unei persoane care a facut parte dintr-o organizatie care folosea metode teroriste este conditionata de o examinare individuala a faptelor specifice care permit autoritatii competente sa aprecieze daca exista motive intemeiate sa se considere ca, în cadrul activitatilor sale în aceasta organizatie, persoana în cauza a comis o infractiune grava de drept comun sau s-a facut vinovata de acte contrare scopurilor și principiilor Organizatiei Natiunilor Unite, a instigat la comiterea unei astfel de infractiuni sau a unor astfel de acte ori a participat la comiterea acestora în orice alt mod, în sensul directivei.

De aici ar rezulta, în primul rand, ca simplul fapt ca persoana în cauza a facut parte dintr-o astfel de organizatie nu poate avea în mod automat drept consecinta faptul ca aceasta trebuie sa fie exclusa de la recunoasterea statutului de refugiat. Astfel, inscrierea unei organizatii pe lista ar permite stabilirea caracterului terorist al grupului din care a facut parte persoana în cauza, insa conditiile în care a fost facuta aceasta inscriere nu pot fi comparate cu evaluarea individuala a faptelor specifice care ar trebui realizata inaintea adoptarii oricarei decizii de a exclude o persoana de la recunoasterea statutului de refugiat în temeiul directivei. în al doilea rand, Curtea constata ca simpla participare la activitatile unui grup terorist nu este de natura sa declanseze aplicarea automata a clauzelor de excludere prevazute de directiva, intrucat aceasta presupune o examinare completa a tuturor imprejurarilor specifice fiecarui caz individual.

Pentru a se putea retine existenta cauzelor de excludere, Curtea constata ca autoritatea competenta trebuie sa ii poata atribui persoanei în cauza o parte de raspundere individuala pentru actele comise de organizatia respectiva în perioada în care persoana în discutie facea parte din aceasta. în acest sens, autoritatea competenta trebuie sa examineze în special rolul pe care persoana respectiva l-a avut efectiv în comiterea actelor de terorism, pozitia sa în cadrul organizatiei, masura în care avea sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de activitatile acesteia, eventualele presiuni carora le-ar fi fost supusa sau alti factori care ar fi putut influenta comportamentul acesteia. O autoritate care constata, în urma acestei examinari, ca persoana în cauza a ocupat, precum D, o pozitie proeminenta în cadrul unei organizatii care folosea metode teroriste poate prezuma ca aceasta persoana are o raspundere individuala în ceea ce priveste actele comise de aceasta organizatie în perioada pertinenta. Mai este totusi necesar sa se examineze toate imprejurarile pertinente inainte de a putea fi adoptata decizia de a exclude respectiva persoana de la recunoasterea statutului de refugiat.

In continuare, Curtea constata ca excluderea de la recunoasterea statutului de refugiat în temeiul uneia dintre clauzele de excludere în discutie nu presupune ca persoana în cauza sa reprezinte un pericol actual pentru statul membru de primire. Clauzele de excludere urmaresc sa sanctioneze numai acte comise în trecut. în sistemul directivei, alte dispozitii permit autoritatilor competente sa ia masurile necesare atunci cand o persoana reprezinta un pericol actual.

In sfarsit, Curtea interpreteaza directiva în sensul ca statele membre pot sa recunoasca un drept de azil în temeiul dreptului lor national unei persoane excluse de la recunoasterea statutului de refugiat în temeiul uneia dintre clauzele de excludere prevazute de directiva, cu conditia ca acest alt tip de protectie sa nu prezinte un risc de confuzie cu statutul de refugiat în sensul directivei.”

Read more »

Geleri vs România

Geleri vs România

(cererea nr. 33118/05)           

Expulzarea  pentru motive de securitate nationala trebuie sa fie insotita de garantii contra arbitrariului

Cazul se refera la expulzarea unui refugiat politic, în baza unei ordin nemotivat, invocandu-se motive de securitate nationala.

Curtea a decis în unanimitate:

- incalcare a art. 8 (dreptul la respectarea vietii private și a vietii de familie) a Conventiei Europene pentru Drepturile Omului

- incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 7 (garantii procedurale în cazul expulzarii strainilor) a Conventiei

1. în fapt

Reclamantul Zeyneddin Geleri, este un cetatean turc, nascut în 1973 și locuieste la Chisinau (R. Moldova). în momentul succesiunii evenimentelor, el locuia legal în Bucuresti (Romania). A primit statut de refugiat politic în 1998, decizia ramanand definitiva și irevocabila în 2001. în anul 2003 s-a casatorit cu o cetateana romanca impreuna cu care a avut o fiica în 2005. Era asociat la doua societati comerciale.

Printr-o ordin din 21 februarie 2005, procurorul parchetului de pe langa Curtea de Apel din Bucuresti il declara pe dl. Geleri persona non grata și interzicea sederea acestuia pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de 10 ani pe motiv ca “informatii suficiente și serioase indica faptul ca numitul a savarsit fapte de natura sa puna în pericol securitatea nationala”.

La data de 23 februarie 2005, aceasta ordin i-a fost comunicat dl. Geleri si, fara nici o explicatie, în aceeasi zi a fost expulzat catre Italia. Dl. Geleri declara ca a fost maltratat în acea zi, insa Curtea nu poate sa examineze pe fond aceasta situatie deoarece reclamantul nu a epuizat în prealabil caile de recurs interne ce le avea la dispozitie în Romania, pe aceasta problema (art. 35 din Conventie).

La 28 februarie 2005, avocatul domnului Geleri a contestat ordinul de expulzare în fata Curtii de Apel Bucuresti. El denunta faptul ca acest ordin nu era motivat. Mentiona și faptul ca dl. Geleri locuia de mult timp în Romania, era casatorit cu o romanca impreuna cu care avea o fiica și era asociat la doua societati comerciale în Romania.

Printr-o decizie definitiva din 3 martie 2005, Curtea de Apel Bucuresti respingea contestatia facuta ca fiind nefondata. Curtea considera în deosebi ca motivele care au stat la baza deciziei de a numi un strain indezirabil, și anume motive de securitate nationala, nu pot fi comunicate în persoanei în cauza deoarece aceste informatii sunt considerate secrete, conform prevederilor legii.

Curtea de Apel adauga faptul ca jurisprudenta Curtii Constitutionale a confirmat constitutionalitatea acestei reguli.

In aprilie 2005, Oficiul Roman pentru Refugiati ii anula dl. Geleri statutul de refugiat. Contestarea în justitie a acestei anulari a fost respinsa definitiv de catre Inalta Curte de Casatie și Justitie la 7 decembrie 2006.

2. Motivele plangerii și procedura

Dl. Geleri s-a plans în deosebi de faptul ca masurile luate în ceea ce il priveste sunt contrare prevederilor art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr.7.

Cererea a fost introdusa în fata Curtii Europene de Drepturile Omului la 1 septembrie 2005.

3. Decizia Curtii

·      respectarea dreptului la viata privata și de familie (art. 8)

Curtea constata inainte de toate ca expulzarea și interdictia pe teritoriu pronuntate impotriva dl. Geleri au adus atingere atat “vietii private” cat și “vietii de familie”. O astfel de situatie poate sa fie conforma cu prevederile Conventiei  în cazul în care aceasta este “prevazuta de catre lege”, urmareste un scop legitim și este “necesara intr-o societate democratica”.

In cazul dl. Geleri, Curtea a analizat în detaliu daca masurile luate erau “prevazute de catre lege”. Curtea aminteste faptul ca “legea” în cauza trebuie sa il protejeze pe cel în cauza de arbitrariul autoritatilor, oferindu-i totodata posibilitatea ca o institutie independenta și impartiala,  abilitata sa cerceteze toate aspectele legale și de fapt,  sa examineze masura contestata.

Or, institutia care a examinat recursul formulat de dl. Geleri - adica Curtea de Apel Bucuresti - s-a limitat doar la o examinare pur formala a ordinului de expulzare. Mai mult, în ceea ce priveste faptele ce i-au fost imputate nu a fost facuta nici un fel de precizare de cate Curtea de Apel, astfel ca nu a fost posibil sa se treaca dincolo de declaratiile parchetului pentru a se verifica daca cel în cauza prezinta cu adevarat un pericol pentru securitatea nationala sau pentru ordinea publica.

Astfel, masurile luate impotriva dl. Geleri nu i-au garantat un grad minim de protectie impotriva arbitrariului. De asemenea, ingerinta în respectarea vietii private și de familie nu a fost prevazuta de catre “o lege” care sa raspunda exigentelor Conventiei.

Exista deci o incalcare a prevederilor art. 8 a Conventiei.

·      incalcarea garantiilor procedurale în ceea ce priveste expulzarea strainilor (art. 1 din Protocolul 7)

Conform prevederilor art. 1 § 2 din protocolul 7, expulzarea pentru motive de securitate nationala este în principiu un caz în care un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea garantiilor procedurale, enumerate la paragraful 1 al aceluiasi articol. Totusi, aceste garantii trebuie sa fie acordate inainte de expulzarea strainului care locuieste legal pe teritoriul statului în cauza.

Or, acesta este cazul dl. Geleri. El nu putea deci sa fie expulzat decat „in cazul executarii unei decizii ce a fost luate în conformitate cu legea” si, în deosebi, sa se poata „analiza motivele care au stat la baza expulzarii sale” și sa se poata „examina cazul sau”.

Curtea reitereaza constatarea în lumina prevederilor art. 8 privind calitatea „legii” romane în baza careia dl. Geleri a fost expulzat; aceasta lege nu a oferit garantii minime impotriva arbitrariului. Mai mult, Curtea de Apel Bucuresti s-a limitat doar la o examinare formala a acestor plangeri.

Mai mult, Curtea constata ca autoritatile nu au furnizat nici cel mai mic indiciu domnului Geleri cu privire la faptele ce i s-au reprosat și în virtutea carora acestea ar fi dus la considerarea reclamantului drept un pericol pentru securitatea nationala.

In aceste conditii, garantiile procedurale la care dl. Geleri avea dreptul, nu au fost respectate.

Art. 1 din Protocolul 7 a fost deci incalcat.

Art. 41

Cu titlu de satisfactie echitabila, Curtea retine ca Romania trebuie sa plateasca reclamantului suma de 13.000 euro cu titlu de daune materiale și morale și suma de 6.300 euro pentru taxe și alte cheltuieli.

Read more »

GEBREMEDHIN [GABERAMADHIEN] v. Franta Cererea nr 25389/05 Hotarare din 26.4.2007

GEBREMEDHIN [GABERAMADHIEN] v. Franta

Cererea nr  25389/05

Hotarare din 26.4.2007

1. în fapt:

Petentul este cetatean din Eritrea. în 1998 el și familia lui au fost fortati sa se mute din Etiopia în Eritrea, unde a lucrat ca reporter și fotograf pentru un ziar independent. în 2000 a fost arestat impreuna cu redactorul sef al ziarului, în aparenta pentru activitatile lor profesionale. Amadoi au fost inchisi pentru mai multe luni. A fost inchis pentru sase luni pana cand a reusit sa fuga din spitalul inchisorii unde fusese transferat dupa ce a contractat tuberculoza. A fugit în Sudan de unde, considerand ca risca sa fie omorat, a calatorit spre Africa de Sud. Folosind un pasaport sudanez cu nume fals și fara documente de calatorie, a ajuns la aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Pe 1 iulie 2005 a solicitat acces la teritoriu pentru a depune o cerere de azil în fata autoritatilor franceze. A fost dus în zona de asteptare a aeroportului. Pe 5 iulie 2005, dupa ce a intervievat petentul, Agentia franceza pentru refugiati și apatrizi (OFPRA) a emis un aviz negativ, conform caruia nu ar trebui sa i se acorde petentului accesul la teritoriul francez datorita inconsistentelor din declaratiile sale care sugereaza ca a incercat sa-si falsifice trecutul. în ziua urmatoare, ministerul de interne a refuzat accesul petentului la teritoriu pentru a cere azilul și a ordonat returnarea acestuia în Eritrea sau orice alta tara unde ar putea fi admis legal. Daca petentul ar fi primit aprobare de a intra pe teritoriu ar fi primit un permis de trecere care il autoriza sa intre și sa ramana în tara opt zile pentru a depune o solicitare de azil la autoritatea competenta în baza proceduri azilului. Persoanele care nu sunt admise sunt indepartate imediat.

Petentul a facut o cerere urgenta instantei administrative solicitand accesul la teritoriu pentru a depune cererea de azil. A reluat declaratiile sale ca ar fi fost persecutat și ca a fost amenintat cu moartea. Judecatorul a respins cererea lui a doua azi, pe 8 iulie 2005. Petentul a depus o cerere la Curtea Europeana a drepturilor omului, care a indicat pe 15 iulie 2005 guvernului francez, în baza art 39 din regulamentul Curtii (masuri interimare) ca ar fi preferabil sa nu fie returnat în Eritrea pentru moment. în acest timp, petentul se afla în continuare în zona de asteptare a aeroportului Roissy. Pe 20 iulie 2005 autoritatile franceze, în baza indicatiilor Curtii a acordat petentului dreptul de a intra în Franta și de a ramane pentru o perioada de opt zile pentru a vizita prefectura și a solicita un permis de rezidenta temporara în baza dreptului de azil. Petentul a indeplinit procedurile necesare și a primit un permis de rezidenta valabil pentru o luna, putand astfel sa depuna o cerere de azil la OFPRA. în noiembrie 2005 OFPRA i-a recunoscut statutul de refugiat.

2. Probleme juridice:

Ø  Daca s-a incalcat art. 13 raportat la art 3?

Ø  Daca a fost incalcat art. 5 alin 1 lit  f?

3. în drept:

Art. 13 raportat la art 3 – Potrivit legii franceze, o decizie de refuz de acces la teritoriu actiona ca un impediment la depunerea unei cereri de azil; în plus o astfel de decizie era executabila imediat rezultand ca persoana în cauza putea fi returnata imediat în tara din care declara ca a fugit. în cazul de fata, în urma aplicarii art 39 din regulamentul Curtii, petentul a primit accesul la teritoriu și a putut depune o solicitare de azil la OFPRA, care i-a recunoscut statulul de refugiat. Din acel moment petentul nu mai putea fi returnat conform prevederilor Conventiei de la Geneva din 1951. Petentul nu mai era asadar o victima a unei incalcari a art 3. Curtea a considerat ca declaratiile petentului referitor la riscul de rele tratamente în Eritreea erau suficient de credibile pentru a face art 3 „discutabil”. Petentul ar putea astfel sa se bazeze pe art 3 raportat la art 13. Astfel strainii pentru care s-a decis returnarea intr-o tara unde exista motive serioase a se crede ca risca rele tratamente contrar art 3 trebuie sa aiba acces la un remediu cu efect suspensiv contra acelei decizii. în cazul solicitantilor de azil care declarau ca risca un astfel de tratament și care primisera deja accesul la teritoriul francez, legea prevedea o procedura care indeplinea unele din aceste criterii. Procedura insa nu se aplica persoanelor care invocau acest risc la granita, la aeroport de exemplu. Pentru a putea depune cerere de azil strainii trebuia sa se afle pe teritoriu francez și daca se aflau la granita nu puteau solicita azilul decat dupa primirea accesului la teritoriu. Daca nu aveau documentele necesare puteau solicita acces la teritoriu în baza dreptului la azil. Erau tinuti intr-o „zona de asteptare” în timp de autoritatile examinau daca solicitarea de azil este „nefondata în mod evident”. Daca autoritatile o gaseau astfel, ele refuzau accesul persoanei în cauza la teritoriu. în aceste conditii, persoana era automat supusa riscului de a fi returnata fara a avea posibilitatea de a depuna la OFPRA cererea de azil. Desi persoana putea face plangere în fata instantelor administrative privind decizia autoritatilor de a-i refuza accesul, aceasta nu avea efect suspensiv și nu era supusa unor limite temporale. Persoana în cauza mai putea depune o cerere și la judecatorul pentru cereri în regim de urgenta, asa cum a facut și petentul, fara succes. Totusi, nici acest remediu nu avea automat un efect suspensiv ceea ce supunea persoana la riscul de a fi inlaturata inainte ca instanta sa se pronunte. Data fiind importanta art 3 și natura ireversibila a vatamarii care s-ar produce daca riscul de rele tratamente sau tortura s-ar materializa, este o cerinta a art 13 ca, acolo unde un stat parte decide sa expulzeze un strain intr-o tara în care sunt motive serioase a se crede ca risca tratamente de aceasta natura, persoana trebuie sa aiba acces la un remediu cu efect suspensiv automat (existenta unui remediu cu astfel de „efect” în practica nu era suficienta). Petentul nu a avut acces la un astfel de remediu în perioada în care s-a aflat în zona de asteptare.

Concluzie: incalcare (unanima).

Art. 5 alin 1 lit  f – Dupa ce a fost plasat în „zona de asteptare” a aeroportului pe 1 iulie 2005 și inainte de a primi accesul la teritoriu pe 20 iulie, petentul a fost supus unei „deprivari de libertate”. Pe 15 iulie Curtea a decis sa indice guvernului francez, în baza art 39 din regulamentul Curtii ca ar fi în interesul partilor și pentru buna desfasurare a procesului ca petentul sa nu fie returnat în Eritrea pana la miezul noptii pe 30 august 2005. Astfel, incepand cu 15 iulie 2005, guvernul nu-l mai putea returna pe petent fara a-si incalca obligatiile prevazute în conventie. Totusi, nu exista nimic care sa-i impiedice sa-l expulzeze intr-o tara terta daca autoritatile stabileau ca acea tara nu l-ar returna în tara mentionata de Curte. Astfel, detentia petentului în acest scop, dupa aplicarea art 39, poate fi considerata ca „legala” impotriva unei persoane „impotriva careia s-au luat masuri în vederea expulzarii sau extradarii în perspectiva art. 5 alin 1 lit  f din CEDO. în plus, acolo unde, în urma aplicarii art 39, autoritatile nu au alta optiune decat inceteze privarea de libertate a unei persoane în vederea deportarii și aceasta implica acordarea accesului la teritoriu, se poate dovedi necesar ca ea sa fie tinuta în detentie pentru perioada strict necesara autoritatilor de a verifica daca intrarea în tara este legala. Aceasta poate fi considerata o “detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu “potrivit art 5 alin 1 lit f.

Guvernul a declarat ca detentia din perioada 15-20 iulie se circumscrie acestei prevederi și ca petentul nu a fost privat arbitrar de libertate. Curtea a fost de acord ca detentia petentului în “zona de asteptare” dupa 15 iulie 2005 reprezinta “detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu” 

Concluzie: nu exista incalcare (unanima).

4. Decizie

Ø  Incalcare art 13 raportat la art 3

Ø  Nu exista incalcare a art 5 alin 1 lit f

Ø  Se acorda cheltuieli de judecata

Read more »

FH vs Suedia. Dosar nr. 32621/06 Decizie din 20.01.2009

FH v Suedia

Dosar nr. 32621/06

Decizie din 20.01.2009

1. în fapt:

Petentul este cetatean irakian, de religie crestina și a sosit în Suedia în 1993 impreuna cu copii sai. Sotia i s-a alaturat un an mai tarziu. A dezertat din Garda Republicana pentru ca nu a vrut sa fie implicat în actiunile contra siitilor din Al Ahwar. A fost „advanced sympathizer” în Partidul Ba’ath, un nivel sub cel de membru deplin. Detinea un card special „Prietenii lui Saddam”. Declara initial ca a plecat ilegal dar apoi isi schimba declaratia cum ca a plecat legal din Irak. Este judecat în 1995 pentru omorul sotiei și condamnat la pedeapsa inchisorii cu internare medicala. Instanta hotaraste și expulzarea petentului dupa executarea pedepsei. Petentul nu a apelat. în 1998 petentul solicita revocarea masurii de expulzare pentru ca risca sa fie torturat și omorat pentru ca a dezertat. A fost respins și a depus noi cereri, respinse la randul lor. în 2003, dupa rasturnarea regimului Saddam a invocat temeri în baza religiei, apartenentei în Garda republicana și razbunarea militiilor siite, și lipsa protectiei statului. în 2005 a fost suspendat ordinul de expulzare dar pe 6 iulie 2006 ordinul nu se revoca și petentul e retinuti în vederea expulzarii, ulterior fiind pus în libertate în conditiile solicitarii CEDO de suspendare a masurilor de expulzare în baza art. 39 din Regulamentul Curtii.

2. Probleme juridice:

Ø  Daca s-ar incalca art 2 și 3 din CEDO în cazul returnarii din Suedia în Irak

3. în drept:

Art 3 - Instanta este limitata în analiza ei la incalcarea art 3 CEDO. Conform informatiilor din tara de origine, desi în Irak situatia este marcata de nesiguranta și probleme nu este atat de grava. Instanta considera ca rapoarte generale privind situatia socio-economica și umanitara au o relevanta mai mica în perspectiva instantei intrucat aceste conditii nu au în mod necesar o influenta asupra situatiei particulare a unei persoane.

Instanta considera ca petentul se poate adresa autoritatilor nationale care sunt capabile, și conform informatiilor, dispuse sa-l ajute deci nu este supus unui risc de persecutie pe motivul apartenentei la religia crestina.

Conform declaratiilor petentului nu a fost membru combatant în Garda Republicana astfel ca, conform informatiilor din tara de origine nu exista motive pentru a considera ca exista un risc de a fi condamnat la moarte. Desi nu exista date concrete, pozitia petentului nu era, cel mai probabil, una inalta în partidul Ba’ath. Declaratiile petentului, coroborate cu informatiile din tara de origine, inclusiv noua legislatie irakiana și precum și legea de amnistiere din 2008, prin care au fost eliberati peste 120.000 de detinuti, conduc instanta sa considere ca nu exista riscul de a fi pus sub acuzare pentru apartenenta la partidul Ba’ath.

Instanta nu considera foarte credibile declaratiile petentului cu privire la activitatea sa de informare privind liderii insurgentei siite dat fiind data tarzie a efectuarii lor. Curtea tine cont de declaratiile constant facute de petent conform carora a fost membru necombatant și a dezertat pentru ca nu a dorit sa ia parte la atacurile contra insurgentilor siiti. Astfel, nu se considera ca exista actiuni personale ale petentului care sa provoace o temere de repercursiuni din partea militiilor siite.

Privind riscul unei a doua condamnari pentru omorul sotiei, conform Codului penal irakian acesta nu este posibila și petentul nu a adus suficiente dovezi în sprijinul declaratiei sale.

Opinie divergenta: Guvernul nu a dovedit dincolo de dubiu ca petentul nu risca datorita apartenentei religioase, implicarii în Garda republicana și partidul Ba’ath, represalii din partea militiilor siite și o posibila rejudecare pentru omorul sotiei. Situatia nu a fost analizata de Curte riguros și în profunzime pentru a evalua riscul la care e supus petentul. Daca o astfel de analiza nu este posibila atunci dubiul nu a fost inlaturat și în eventualitatea returnarii art. 2 și 3 CEDO vor fi incalcate.

Concluzie: nu sunt incalcate art. 2 și 3 în eventualitatea returnarii în Irak a petentului  

4. Decizie

Ø  Nu exista incalcare a art 2 și 3 în eventualitatea returnarii în Irak

Read more »

D. și alții vs Turcia. Cererea nr 24245/03 Hotărâre din 22.06.2006

D. și altii v Turcia  

Cererea nr  24245/03

Hotarare din 22.06.2006

1. în fapt :

Trei cetateni iranieni, sotul AD de origine kurda, nascut în 1969, sotia PS de etnie azerie, nascuta în 1976 și fiica PD nascuta în 1997, sunt de religie musulmana sunita respectiv siita.

A.D a intrat ilegal în Turcia la 31.11.1994, fiind persecutat de autoritatile iraniene pentru activitatile desfasurate în numele Partidului Democratic al Kurdistanului din Iran (PDKI) și a obtinut un permis de sedere temporara de 3 saptamani. Pe 5.12.1994 solicita UNHCR statut de refugiat. Desi cererea catre UNHCR era în curs de solutionare, la expirarea permisului de sedere, este dus în fata instantei și condamnat la amenda pentru incalcarea legislatiei privind circulatia strainilor și se hotaraste trimiterea fortata în Iran. La 4.06.1995, petentul se prezinta la politie în Iran, sperand sa poata beneficia de amnistia promisa de Ayatollah-ul Khomeiny. Este arestat și interogat timp de 4 luni în Naghadeh. în octombrie 1995 primeste amnistia dar și interdictia de a parasi Naghadeh și de a se apropia de universitate sau de activitati lucrative din cauza cazierului sau astfel ca devine vanzator ambulant.

In 1996 o intalneste pe P.S și se casatoresc în rit sunit. Tatal ei nu este de acord și instanta declara casatoria nula, ii condamna la amenda și 100 de lovituri de bici pe fiecare pentru adulter. Cateva luni mai tarziu cei doi se casatoresc în rit siit. A.D. executa pedeapsa cu biciuirea dar executarea în cazul lui P.S. este amanata intai pentru ca era insarcinata și apoi pe motive de sanatate. La 11.10.1999 pedeapsa urma sa fie aplicata în doua sesiuni. Petentii hotarasc sa paraseasca Iranul, inclusiv de teama ca politia ar afla ca A.D. isi incurajase rudele sa se alature PDKI.  

La 22.11.1999, P.S. și P.D. intra legal în Turcia și A.D. intra ilegal, familia reunindu-se la Van. Pe 23.11.1999 petentii se adreseaza biroului local UNHCR solicitand azil. UNHCR analizeaza doar cererea pentru A.D, considerandu-se P.S. și fiica P.D ca aplicanti secundari. P.S. solicita analizarea separata a temerii dar UNHCR refuza. în mai 2000, dupa audieri de catre UNHCR și autoritati petentii primesc statut provizoriu de « solicitanti de azil » și un permis de sedere temporar. Primesc cazare în Kastamonu. Pe 6.11.2000 A.D. este respins de catre UNHCR, la fel și apelul formulat de petent. în iunie 2002, UNHCR il informeaza pe A.D ca dosarul sau este inchis și la 21.11.2002 serviciul de imigratie turc refuza prelungirea vizei pentru A.D.

Pe 22.04.2003 petentii sunt informati ca, procedura de azil fiind incheiata, sunt liberi sa paraseasca Turcia sau risca returnarea fortata. A.D. depune un memoriu amplu opunandu-se deciziei ministeriale. La 12.08.2005 opozitia petentului este inca în curs de analiza și la 9.09.2005 UNHCR declara ca a clasat dosarul pentru ca a considerat ca nu exista un risc în Iran pentru petenti.  

2. Probleme juridice

Ø  Incalcarea art 3, singur sau raportat la art 13 și 14

3. în drept 

Curtea observa ca guvernul nu contesta faptul ca P.S. este condamnata la 100 de lovituri de bici pentru concubinaj. Faptul ca în Iran, pedeapsa cu biciuirea este permisa și în plus este publica este suficient pentru a considera pedeapsa aplicabila lui P.S. ca « inumana » în ea insasi. Guvernul a considerat, conformandu-se comunicatului UNHCR, ca pedeapsa ei a fost comutata intr-una « simbolica » dar nu a obtinut, observa Curtea, nici o asigurare din partea guvernului iranian. în plus, chiar și o singura lovitura aplicata în loc de 100 reprezinta tot tratamente inumane care ara duce atingere demnitatii și integritatii fizice și psihice a persoanei.Curtea observa ca guvernul a interzis expulzarea fortata pe durata analizei memoriului inaintat de petentul A.D. dar nu exista nici o garantie ca în cazul respingerii, petentul va putea obtine o reexaminare eficienta a dosarului în instanta, insotita de o masura de suspendare a unei decizii de expulzare.

Referitor la A.D și P.D., situatia lor nu difera de cea a petentilor din cauza Bader și altii v Suedia, în care Curtea a considerat ca expulzarea familiei l-ar supune pe domnul Bader unui risc real de a fi ucis. Pentru motive similare, se considera ca art 3 ar fi incalcat și în eventualitatea expulzarii lor.

Concluzie : incalcarea art 3 în eventualitatea returnarii în Iran.  

Art 41 : se acorda cheltuieli de judecata

4. Decizia

Ø  Incalcarea art 3

Ø  Nu este necesara analiza din punctul de vedere al art 13 și 14

Ø  Se acorda cheltuieli de judecata

Read more »

Eminbeyli vs Rusia. Cererea nr. 42443/02 Hotărâre din 26.02.2009

Cererea nr. 42443/02

Hotarare din 26.02.2009

1. în fapt:

Petentul, Gunduz Aydin ogly Eminbeyli, e apatrid de etnie azera, nascut în 1956 și locuind în prezent în Suedia. în februarie 1996 a parasit Azerbaijanul pentru Rusia, unde a primit statut de refugiat de la biroul din Sankt Petersburg al UNHCR și dreptul de a se muta în Suedia. în septembrie 2001, la cererea autoritatilor azebaijene, politia rusa il aresteaza în vederea extradarii. UNHCR ii pune la dispozitie un avocat care solicita instantei eliberarea petentului insa cererea este transferata catre procuratura, considerata singura în masura sa decida în privinta extradarii. Autoritatile din Azerbaijan cer extradarea în octombrie 2010, petentul fiind acuzat de furt deosebit de grav. Procuratura respinge cererea autoritatilor azere și petentul este eliberat în octombrie 2001, mutandu-se în Suedia în noiembrie 2001.

2. Probleme juridice:

Ø  Daca a fost incalcat art 5 alin 1 lit f și alin 4 CEDO?

3. în drept:

Art 5 alin 1 lit f  - Curtea considera ca petentul a fost retinut ilegal în 2001, incalcand prevederile Conventiei intrucat el primise statut de refugiat și conform legislatiei ruse relevante, extradarea refugiatilor era interzisa.

Concluzie: încalcare

Art 5 alin 4 – Curtea considera ca a fost incalcat acest articol pentru ca autoritatile au inceput analizarea cererii privind legalitatea detentiei petentului cu o intarziere de 11 saptamani și au emis o hotarare finala la patru luni dupa eliberarea dnului Mr Eminbeyli.

Concluzie: incalcare

Art 41 – Curtea acorda petentului despagubiri pentru prejudiciul moral suferit în valoare de 5000 de euro.

4. Decizie:

Ø  Incalcarea art 5 alin 1 lit f

Ø  Incalcare art 5 alin 4

Read more »