Rolul Federaţiei Ruse în susţinerea separatismului transnistrean

Pentru aşi atinge scopurile Rusia a folosit întotdeauna mijloacele de presiune ca cum ar fi cele economice, politice şi militare care ducea până la divizarea statului vizat. Exemple sunt numeroase ca cum ar fi Georgia, Azerbaidjanul.  Este cunoscut faptul că regiunile separatiste Abhazia , Carabahul de Munte, Osetia de Sud şi Transnistria au organizat numeroase summituri care era sponsorizat de Moscova. Rusia nu a recunoscut, oficial, de jure, entitatea separatistă Transnistreană, preferând,, să îngheţe’’ situaţia conflictuală locală și să

trimită ,, căştile albastre’’ ruseşti, ceea ce demonstrează oportunismul său. De fapt şi războiul izbucnit în Transnistria în vara anului 1992 n-a fost altceva decât o încercare a Kremlinului de a păstra controlul asupra Moldovei şi de a ţine România în şah permanent, ideea

geostrategică a autoproclamatei enclave nistrene reprezentând un punct de sprijin rusesc menit să menţină Republica Moldova sub tutela Moscovei, Ucraina sub amenințare şi Balcanii sub supraveghere atentă a Rusiei. Soluţionarea separatismului transnistrean este percepută de Rusia ca o încălcare a intereselor sale. Transnistria reunită cu Moldova ar tinde spre Uniunea Europeană,şi nu spre Rusia. Pentru Statele Unite, nu este suficient de importantă pentru a merita o acţiune fermă, ce ar putea supăra pe Rusia, iar Statele Unite au nevoie disperată de sprijin rusesc în alte zone. Nu este momentul să se discute despre Moldova. Prin urmare federaţia Rusă jonglează cu problema diferendului transnitrean şi soluţionarea acestuia. Rusia este interesată să menţină influenţa în spaţiul ex-sovietic intact şi chiar să reîntoarcă fostele ,, teritorii’’ în limitele fostului imperiu.

Read more »

Societatea civilă din Transnistria

Majoritatea organizaţiilor din Transnistria sânt controlate de către guvern, dar există şi câteva excepţii onorabile. Autorităţile trec de la o extremă la alta – de la suprimarea oricăror organizaţii ce nu urmăresc  în mod absolut interesul statului la cooptarea celor ce urmăresc în  mod absolut interesul statului la cooptarea celor care urmăresc acest interes. De exemplu, există o relaţie extrem de strânsă între stat şi Biserica Ortodoxă. În  schimbul  unor concesiuni pentru petrol, zahăr etc., Biserica susţine statul.  Biserica este o mare casă de comerţ. Tot astfel, organizaţiile sunt  folosite ca instrumente cerându-li-se  să semneze petiţii false.  Aşa cum spunea un comentator : ,,Preşedintele îşi adresează aceste petiţii lui însuşi’’. Principala  problemă este aceea că majoritatea  grupurilor au un orizont limitat. Ele îşi irosesc energia evitând să intre în conflict cu autorităţile, iar activităţile lor rămân  mai degrabă la nivelul idealului. Ele se bazează pe câţiva

voluntari şi nu pe implicarea  mai largă  a  oamenilor. Astfel lor  le lipseşte sprijinul popular atunci când este nevoie să se ridice împotriva autorităţilor. Ele nu prind rădăcini, nici nu-şi folosesc  influenţa pentru a aborda problemele fundamentale. Într-o anumită măsură, aceste limitări pot  fi rezolvate  prin activitatea  de dezvoltare  a capacităţilor realizată împreună cu societatea civilă.  Autorităţile locale oferă totuşi unele posibilităţi de colaborare şi ar putea  reprezenta singura  cale de angajare alături de regim

şi de moderare a influenţei.  Deciziile de detaliu nu pot fi luate de cei din afară; aceştia  trebuie să aibă încredere  în câteva organizaţii locale, lăsându-le  să-şi  dezvolte activităţile fără prea multe obiective sau prea  multă  implicare din exterior.  Diferenţa dintre generaţii sânt din ce în ce mai  profunde. Oamenii în vârstă sânt mai tentaţi să se întoarcă la stabilitatea  şi bunăstarea din epoca sovietică. Aşa cum spunea un comentator:,, tânăra generaţie  este diferită – nu mai acceptă ordine cum a fost în sistemul comunist. Generaţia mai vârstnică nu mai înţelege  modul de a  gândi  al tinerei generaţii’’. Cercetările sugerează că existenţa unui număr mare de tineri şomeri poate fi un factor generator de conflict. Mulţi tineri emigrează,  iar cei care rămân sânt caracterizaţi  doar de un radicalism limitat. Cu toate acestea , schimbarea poate să vină din partea unor organizaţii de tineri, ei fiind mai mulţi înclinaţi să  susţină  calea spre democraţie. Aceasta sugerează că atât  cât este posibil programele trebuie orientate spre tineri sau spre organizaţiile cu ,,gândire tânără’’.

Read more »

Cauzele conflictului Transnistrean

Ca urmare a dezmembrării Uniunii Sovietice, Moldova şi-a declarat independenţa şi în momentul de vârf al naţionalismului a instituit  limba română ca  limbă naţională; sprijinul pentru reunificarea cu România a devenit tot mai mare şi a alimentat tensiunile etnice cu precădere în regiunile unde se vorbea limba rusă, dar şi printre găgăuzi, bulgari şi alte minorităţi. Această explozie de naţionalism a fost controlată ulterior dar a lăsat urme până în ziua de astăzi.   Conducătorii politici din Transnistria au înţeles că au şansa de a  separa această regiune bogată de Moldova şi de a folosi în propriul ei  interes. Ei au reuşit să-şi asigure sprijinul popular din cauza  problemei lingvistice. Transnistria şi-a declarat  independenţa la 2  septembrie 1990 şi a reuşit cu uşurinţă să reziste încercărilor  moldoveneşti de a anula prin forţă separarea regiunii, deşi  nu avea  decât  600 000 de oameni în acel moment împotriva celor  aproximativ 3,3 milioane de restul Moldovei. Conflictul armat a fost  de scurtă durată şi  regiunea  a rămas în afara Moldovei. Prezenţa  militarilor ruşi activi în rezervă a ajutat Transnistria să învingă forţele moldoveneşti . Dacă vrem să plasăm toată această istorie într-un context regional, formele stridente  de naţionalism care au apărut o dată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice au creat tensiuni violente în majoritatea  ţărilor la periferia  Rusiei şi mai ales în Azerbaidjan, Georgia şi Moldova. Încercând să-şi menţină influenţa  dincolo de periferie, considerată cândva ca fiind  aproape un teritoriu străin, Rusia a permis sau chiar a cauzat aceste tensiuni. Nici o rezolvare politică nu se putea lua fără  cooperarea Rusiei, iar naţionalismul

a devenit un instrument politic.Moldova de astăzi este o ţară a agriculturii de subzistență , în timp ce Transnistria este mult mai industrializată.  Moldova era cândva  o mare producătoare de legume şi  fructe datorită solurilor sale deosebit  de fertile, în timp ce Transnistria  producea oţel şi arme. Această situaţie are şi implicaţii politice. În timp ce moldovenii sau retras în sărăcia  lor rurală, transnistrenii rămân dependenţii de stat. Chiar şi atunci când fabricile lor nu produc la capacitate maximă autorităţile transnistrene continuă să plătească salariile şi pensiile. Aceasta reduce nivelul sărăciei, dar creează un nivel de dependenţă politică printre oameni.   Moldova tratează uneori Transnistria ca pe o ţară duşmană, iar alteori de parcă ar fi în continuare parte componentă a ei. În acelaşi fel, având în vedere că Moldova refuză să recunoască secesiunea acestei regiuni. Găgăuzii (creştinii ortodocşi din sudul Moldovei care vorbesc limba turcă) au obţinut un statut social fără conflict armat în decembrie  1994. În 1999, vorbitorii  de limbă bulgară au pretins şi ei o unitate administrativă separată, la Taraclia, şi au avut succes. Există în mod special diferenţe între oamenii din nord, sud, centru şi sud-est. Nu există o noţiune puternică de stat moldovenesc. Găgăuzii se legitimează apelând la amintirea vremurilor când  regiunea a fost o parte din Imperiul Otoman (Basarabia), iar pentru cea mai mare parte  a celorlalţi cea mai puternică amintire istorică este apartenenţa la URSS.  Conflictul găgăuz este mai  puţin semnificativ şi nu a generat decât violenţe izolate. Regiunea a încercat şi ea să se separe de Moldova în urma exceselor naţionaliste din anul 1990, dar ea nu avea avantajele militare  ale Transnistriei  şi nici nu era susţinută de Rusia. Găgăuzia a sperat într-un sprijin din partea Turciei, dar Turcia nu este interesată să susţină secesiunea. Regiunea fiind înconjurată de teritorii moldoveneşti, nu există nici o  posibilitate de contrabandă. Problema  părea să fie rezolvată prin acordarea  statului  de regiune autonomă Găgăuziei  în cadrul Moldovei în 1994.   Eşecul ulterior de a implementa acordul cu privire la statutul special şi de a elabora  un cadru legislativ de susţinere  a autonomiei găgăuze a reprezentat o sursă de  tensiune continuă. Ambiguitatea referitoare  la rolurile şi responsabilităţile guvernului moldovenesc şi ale autorităţilor găgăuze permite evoluţia oportunismului politic într-o atmosferă de confruntare , de provocare. Principala semnificaţie a problemei este aceea că Moldova este oarecum obligată să trateze Găgăuzia  cu mare atenţie pentru a demonstra autorităţilor transnistrene că autonomia este o soluţie viabilă.

Internaţional/ Regional	POLITICE	DE SECURITATE	ECONOMICE	SOCIALE
	Sprijin rusesc pentru Transnistria Poziţie ambiguă a Ucrainei Separare de  România	Interese regionale ruseşti Prezenţa rusă în Transnistria Exporturi de arme din  Transnistria Problema  terorismului   internaţional	Dezmembrarea URSS Acces limitat pe pieţele ruseşti Interese ruseşti/  ucrainene în  Transnistria Sprijin extern	Trafic cu femei Migraţie
Naţional	Legături politice la   nivel naţional cu infracţionalitatea organizată Sistem al partidelor  instabil Politică personalizată	Echilibru militar	Povara serviciilor    financiare pentru  datorii Bugetul statului subminat  de economia subterană	Şomaj Inegalitatea tot mai  mare Cei săraci privaţi de îngrijire medicală şi învățământ
Local	Pierderea încrederii populare în guvern la nivel local Elite locale postcomuniste	Ofiţerii ruşi în retragere în Transnistria	Reafirmarea elitelor  postcomuniste Migraţie Sărăcie	Alienarea tinerilor Consum de droguri Infracţiuni

Read more »