Abdolkhani și Karimnia vs Turcia

Abdolkhani și Karimnia v. Turcia

Cerere nr. 30471/08

Hotarare din 22.09.2009

1. În fapt

Petentii sunt doi cetateni iranieni dnul Mohsen Abdolkhani și dnul Hamid Karimnia. S-au nascut în 1973 și respectiv 1978 și momentan sunt detinuti în Gaziosmanpaşa Foreigners' Admission and Accommodation Centre în Kırklareli, Turcia. În perioada 1992 – 2005, respectiv 2006 au fost membri PMOI (People's Mojahedin Organisation în Iran) și, dupa ce au ajuns în Irak la date nespecificate au locuit în tabara Al-Ashraf.  Pe 5.05.2006 și 16.10.2007 au fost recunoscuti ca refugiati de catre UNHCR Geneva. În aprilie 2008 tabara a fost închisa și petentii au fost transferati în nordul Irakului de unde intra ilegal pe teritoriul Turciei. Sunt deportati în Irak pe 17.06.2008. Reintra imediat și sunt arestati pentru posesie de pasapoarte false la 21.06.2008. În aceeași zi petentii declara la jandarmerie ca risca sa fie executati daca sunt returnati în Iran, ca viata lor este în pericol și în Irak și ca ei doresc sa mearga la Istanbul și sa solicite azil pentru a pleca apoi în Canada unde au familie. Sunt condamnati pe 23.06.2008 pentru întrare ilegala pe teritoriu și stabilirea sentintei e amanata 5 ani conform legii turce.

Pe 28.06.2008, conform declaratiilor petentilor, autoritatile nationale încearca sa-i deporteze în Iran dar nu reusesc pentru ca ei refuza sa vorbeasca farsi și autoritatile iraniene nu-i primesc. Autoritatile turce nu mentioneaza aceasta tentativa de deportare dar mentioneaza ca petentii vor fi deportati în nordul Irakului. Petentii raman în detentia politiei.

Pe 30.06.2008 directorul biroului din Mus al Human Rights Association merge la sediul politiei unde se gasesc petentii la cererea UNHCR Ankara dar nu i se da voie sa ii viziteze și în aceeași zi primul petent încearca sa se sinucida.

Pe 30.06, 1 și 2.07 petentii declara la politie ca au fost membri PMOI și ca au venit în Turcia cu intentia de a cere azil de la UNHCR. Pe 26.09.2008 sunt mutati la Gaziosmanpaşa Foreigners' Admission and Accommodation Centre în Kırklareli. Pe 18.10.2008 petentii redacteaza petitii catre guvernatorul Kırklareli cerand azil temporar în Turcia fara un rezultat pentru moment.

Pe 25.03.2009 guvernul suedez, la cererea UNHCR a acceptat sa examineze cazul pentru relocare. Examinarea e în curs.

2. Probleme juridice

Ø  Daca petentii pot fi considerati victime conform art 34 CEDO

Ø  Daca prin returnarea în Iran sau Irak s-ar încalca art 2 și 3 CEDO

Ø  Daca s-a încalcat art 13

Ø  Daca privarea de libertate a fost legala conform art 5 alin 1 lit f, alin 2 și 4

3. În drept

Conform art 34 petentii au statut de victima pentru ca absenta unor ordine de deportare a dovedit ca nu înlatura riscul de la care sunt supuși petentii de a fi deportati în Irak sau Iran.

În ceea ce priveste epuizarea cailor de recurs, CEDO s-a pronuntat deja în cauza Gebremedhin v Franta ca un recurs va fi considerat un remediu efectiv doar daca are efect suspensiv. Chiar în eventualitatea existentei unor ordine de deportare, daca o contestatia nu are efect suspensiv atunci prevederile art 35 alin 1 nu se aplica.

Art 2 și 3 (dreptul la viata și interzicerea relelor tratamente) – Curtea considera ca este mai eficient sa se analizeze din perspectiva art 3. Conform rapoartelor internationale au existat membri PMOI care s-au întors voluntar în Iran dar exista și numeroase rapoarte credibile conform carora membri sau sustinatori PMOI au murit în circumstante suspecte. Nu exista informatii independente privind ceea ce s-a întamplat cu persoanele care s-au întors voluntar pentru ca nici UNHCR nici Crucea Roșie nu au putut monitoriza situatia iar sursele ofera informatii contradictorii privind tratamentul membrilor PMOI în Iran. Asadar, Curtea nu se poate pronunta asupra situatiei probabile în cazul returnarii în Iran a membrilor PMOI. În plus, UNHCR care a intervievat petentii, spre deosebire de autoritatile turce, a considerat ca teama lor de persecutie este reala și ca risca sa fie supuși unei deprivari arbitrare de viata, detentiei și relelor tratamente in tara lor de origine.

În concluzie, Curtea considera ca exista motive serioase de a crede ca fostii sau prezentii membri sau simpatizanti ai PMOI risca moartea sau rele tratamente în eventualitatea returnarii în Iran.

În privinta returnarii în Irak, aceasta se face în cazul cetatenilor iranieni fara a exista o procedura legala care sa ofere garantii impotriva riscului de a fi uciși sau de a suferi rele tratamente în aceasta tara, precum și impotriva riscului de a fi returnati în Iran. Asadar, prevederile articolului 3 sunt încalcate.

Art. 3 are o natura absoluta și riscul pe care petentii l-ar reprezenta pentru siguranta nationala și ordinea publica a Turciei nu poate fi luat în calcul atunci cand se stabileste responsabilitatea statului potrivit acestui articol.

Concluzie:  încalcarea art 3 în eventualitatea returnarii în Irak sau Iran

Art 13 (lipsa unor remedii efective) – Autoritatile turce nu au analizat solicitarea de azil temporar a petentilor, nu le-au comunicat motivele pentru care nu le permit accesul la asistenta legal ape durata detentiei la sediul politiei din Haskoy. Petentii nu au putut solicita autoritatilor administrative și judecatoresti anularea deciziei de deportare întrucat nu au primit-o. Nu a existat nici comunicare cu privire la motivele deportarii. Chiar în eventualitatea unei cereri de anulare a hotararii de deportare aceasta nu are un efect suspensiv automat deci nu este un remediu efectiv în sensul art 13. Asadar petentii nu au avut la dispozitie un remediu accesibil și efectiv în legatura cu plangerea lor în baza art 3

Concluzie: încalcarea art 13

Art 5 (dreptul la libertate și siguranta) – Curtea observa ca petentii au fost arestati la data de 21.06.2008 de catre jandarmi și tinuti la postul de jandarmerie pana la 23.06.2008 cand au fost transferati la sediul politiei din Haskoy pana la transferul la Kırklareli Foreigners' Admission and Accommodation Centre. Deasemenea Curtea noteaza ca petentii nu au fost liberi sa paraseasca sediul politiei sau centrul din Kırklareli. Au existat piedici impotriva accesului UNHCR și al avocatului petentilor. Asadar petentii au fost privati de libertate.

Art 5 alin 1 lit f – detentia în perioada 21-23.06 este în vederea deportarii și legala potrivit legii nationale dar detentia ulterioara nu are o baza legala clara care sa prevada limite temporale astfel ca deprivarea de libertate nu ofera suficiente garantii impotriva arbitrariului.

Concluzie: încalcare

Art 5 alin 2 (informarea privind motivele deprivarii de libertate) – Deși I s-a cerut expres guvernul nu a depus documente din care sa reiasa ca petentii au fost înformati de motivele detentiei lor dupa data de 23.06.2008 cand au fost condamnati pentru intrare ilegala în Turcia.

Concluzie: încalcare

Art 5 alin 4 (dreptul la un remediu efectiv) – Guvernul nu a depus nici o dovada ca petentii au avut cai legale prin care sa conteste deprivarea de libertate de dupa 23.06.2008. În plus, nu au avut acces la consiliere legala în perioada detentiei la sediul politiei din Haskoy. Curtea considera asadar ca sistemul legal turc nu a oferit petentilor un remediu prin care sa poate obtine revizuirea judiciara a legalitatii detentiei în sensul art 5 CEDO.

Concluzie: încalcare

Art 41 – se acorda o despagubiri pentru prejudiciul moral și cheltuieli de judecata

4. Decizie

Ø  Încalcarea art 3 în eventualitatea returnarii în Irak sau Iran

Ø  Încalcarea art 13

Ø  Încalcare art 5 alin 1 lit f, alin 2 și alin 4

Ø  Se acorda despagubiri conform art 41