Ismoilov și altii vs Rusia

Ismoilov și altii v Rusia

Dosar 2947/06

Decizie din 24.04.2008

1. In fapt

Petentii, 12 cetateni uzbeci și un cetatean kirghiz au fost arestati în iunie 2005 în Rusia. Guvernul Uzbekistanului a cerut extradarea acuzandu-i ca au finantat manifestatiile din mai 2005 din orasul Andijan. Petentii au fost tinuti în detentie în vederea extradarii pana în martie 2007, cand au fost eliberati. în 2006 Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati le-a acordat statut de refugiat considerand ca fiecare în parte are o teama serioasa de a fi persecutat și torturat daca ar fi returnat în Uzbekistan. Autoritatile rusesti au refuzat sa le acorde statut de refugiat sau azil. Un procuror adjunct a dispus extradarea lor în Uzbekistan notand ca „au comis” fapte de terorism și alte infractiuni și ca autoritatile rusesti au primit asigurari diplomatice de la guvernul uzbek ca acestia nu vor fi torturati sau condamnati la moarte la intoarcerea în Uzbekistan. Ordinul de extradare a fost mentinut de instantele rusesti dar petentii nu au fost extradati în urma unei masuri interimare indicata de Curte în baza art 39 din Regulamentul Curtii.

2. Probleme juridice

Ø  Daca ar fi incalcat art 3 CEDO în eventualitatea returnarii în Uzbekistan?

Ø  Daca fost incalcate art 5 alin 1 lit f, art 5 alin 4 și art 6 alin 1?

3. In drept

Art 3 (interzicerea relelor tratamente) - Majoritatea petentilor au parasit Uzbekistanul pentru ca erau persecutati datorita credintei lor sau pentru ca aveau afaceri infloritoare. Unii dintre ei au suferit anterior rele tratamente din partea autoritatilor uzbece, altii si-au vazut rudele sau partenerii de afaceri arestati și acuzati de implicare în organizatii extremiste ilegale. Dupa revolta din Andijan din mai 2005 petentii au fost arestati în Rusia la cererea autoritatilor uzbece care ii suspectau ca au finantat rebelii. Curtea trebuie sa stabileasca daca exista un risc real de rele tratamente în cazul extradarii petentilor în Uzbekistan și informatiile oferite de o serie de surse obiective confirma ca problemele legate de relele tratamente aplicate detinutilor persista inca în Uzbekistan. Nu au fost aduse dovezi concrete cum ca protectia contra torturii a fost imbunatatita semnificativ în ultimii ani  desi guvernul uzbek a adoptat anumite masuri, fara a se proba insa un rezultat pozitiv. Curtea este asadar convinsa ca aplicarea de rele tratamente detinutilor este o problema larg raspandita și de durata în Uzbekistan. în plus, referitor la situatia personala a petentilor, tinand cont ca UNHCR a considerat ca fiecare are o teama bine intemeiata ca risca persecutie rele tratamente în eventualitatea extradarii în Uzbekistan și le-a acordat statut de refugiat și luand în considerare dovezile privind tortura raspandita în acea tara, Curtea este convinsa ca petentii sunt supusi unui risc real de a suferi rele tratamente daca ar fi extradati. în ultimul rand, tind cont ca practica torturii a fost descrisa de experti internationali reputati ca sistematica, Curtea nu considera ca asigurarile oferite de autoritatile uzbece ofera o garantie suficient de credibila ca nu exista riscul supunerii la rele tratamente.

Concluzie: incalcare (sase voturi la unu) în eventualitatea executarii ordinelor de extradare.

Art. 6 alin 2 (prezumtia de nevinovatie) – Petentii nu au fost acuzati de infactiuni comise în Rusia. Procedura de extradare impotriva lor nu a avut legatura cu determinarea unei acuzatii în sensul art 6 al Conventiei. Totusi, extradarea petentilor a fost ceruta pentru a se putea desfasura un procesul penal contra lor. Extradarea petentilor a fost consecinta directa și concomitenta a actiunii penale în curs impotriva petentilor în Uzbekistan. Curtea asadar considera ca exista o stransa legatura intre actiunea penala contra petentilor în Uzbekistan și procedura de extradare ceea ce justifica extinderea domeniului de aplicare a art 6 alin 2 la cea din urma. în plus, formularea deciziei de extradare arata clar ca procurorul considera petentii ca fiind „acuzati de infractiuni” ceea ce era suficient prin sine insusi pentru aplica art 6 alin 2 din Conventie. Curtea considera în continuare ca o decizie de extradare ar putea sa incalce art 6 alin 2 daca din motivare, care nu poate fi disociata de prevederile operative, reiese în fond stabilirea vinovatiei persoanei. Deciziile de extradare în speta declara ca petentii trebuie extradati pentru ca „au comis” acte de terorism și alte infractiuni în Uzbekistan. Textul nu s-a limitat la descrierea unei „stari de suspiciune” impotriva petentilor, ci prezinta ca un fapt stabilit, fara nici o calificare sau rezerva, ca au fost implicati în comiterea de infractiuni, fara a mentiona macar ca ei si-au negat implicarea. Formularea deciziilor de extradare echivaleaza cu o declaratie a vinovatiei petentilor care ar putea incuraja publicul sa-i considere vinovati și prin care procuratura rusa se pronunta inainte ca instanta competenta din Uzbekistan sa poata analiza dosarele pe fond.

Concluzie: Incalcare (unanima).

Prin referire la cauza Nasrulloyev v. Rusia, no. 656/06, Curtea a considerat ca au fost incalcate și art 5 alin 1 (detentie nelegala) și art 5 alin 4 din Conventie (recursul pentru stabilirea legalitatii detentiei).

Art. 41 – EUR 15,000 fiecarui petent pentru daune morale.

4. Decizie

Ø       Incalcare art 3

Ø       Incalcare art 6 alin 2

Ø       Incalcare art 5 alin 1 și 4

Ø       Se acorda despagubiri conform art 41