GEBREMEDHIN [GABERAMADHIEN] v. Franta Cererea nr 25389/05 Hotarare din 26.4.2007

GEBREMEDHIN [GABERAMADHIEN] v. Franta

Cererea nr  25389/05

Hotarare din 26.4.2007

1. în fapt:

Petentul este cetatean din Eritrea. în 1998 el și familia lui au fost fortati sa se mute din Etiopia în Eritrea, unde a lucrat ca reporter și fotograf pentru un ziar independent. în 2000 a fost arestat impreuna cu redactorul sef al ziarului, în aparenta pentru activitatile lor profesionale. Amadoi au fost inchisi pentru mai multe luni. A fost inchis pentru sase luni pana cand a reusit sa fuga din spitalul inchisorii unde fusese transferat dupa ce a contractat tuberculoza. A fugit în Sudan de unde, considerand ca risca sa fie omorat, a calatorit spre Africa de Sud. Folosind un pasaport sudanez cu nume fals și fara documente de calatorie, a ajuns la aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Pe 1 iulie 2005 a solicitat acces la teritoriu pentru a depune o cerere de azil în fata autoritatilor franceze. A fost dus în zona de asteptare a aeroportului. Pe 5 iulie 2005, dupa ce a intervievat petentul, Agentia franceza pentru refugiati și apatrizi (OFPRA) a emis un aviz negativ, conform caruia nu ar trebui sa i se acorde petentului accesul la teritoriul francez datorita inconsistentelor din declaratiile sale care sugereaza ca a incercat sa-si falsifice trecutul. în ziua urmatoare, ministerul de interne a refuzat accesul petentului la teritoriu pentru a cere azilul și a ordonat returnarea acestuia în Eritrea sau orice alta tara unde ar putea fi admis legal. Daca petentul ar fi primit aprobare de a intra pe teritoriu ar fi primit un permis de trecere care il autoriza sa intre și sa ramana în tara opt zile pentru a depune o solicitare de azil la autoritatea competenta în baza proceduri azilului. Persoanele care nu sunt admise sunt indepartate imediat.

Petentul a facut o cerere urgenta instantei administrative solicitand accesul la teritoriu pentru a depune cererea de azil. A reluat declaratiile sale ca ar fi fost persecutat și ca a fost amenintat cu moartea. Judecatorul a respins cererea lui a doua azi, pe 8 iulie 2005. Petentul a depus o cerere la Curtea Europeana a drepturilor omului, care a indicat pe 15 iulie 2005 guvernului francez, în baza art 39 din regulamentul Curtii (masuri interimare) ca ar fi preferabil sa nu fie returnat în Eritrea pentru moment. în acest timp, petentul se afla în continuare în zona de asteptare a aeroportului Roissy. Pe 20 iulie 2005 autoritatile franceze, în baza indicatiilor Curtii a acordat petentului dreptul de a intra în Franta și de a ramane pentru o perioada de opt zile pentru a vizita prefectura și a solicita un permis de rezidenta temporara în baza dreptului de azil. Petentul a indeplinit procedurile necesare și a primit un permis de rezidenta valabil pentru o luna, putand astfel sa depuna o cerere de azil la OFPRA. în noiembrie 2005 OFPRA i-a recunoscut statutul de refugiat.

2. Probleme juridice:

Ø  Daca s-a incalcat art. 13 raportat la art 3?

Ø  Daca a fost incalcat art. 5 alin 1 lit  f?

3. în drept:

Art. 13 raportat la art 3 – Potrivit legii franceze, o decizie de refuz de acces la teritoriu actiona ca un impediment la depunerea unei cereri de azil; în plus o astfel de decizie era executabila imediat rezultand ca persoana în cauza putea fi returnata imediat în tara din care declara ca a fugit. în cazul de fata, în urma aplicarii art 39 din regulamentul Curtii, petentul a primit accesul la teritoriu și a putut depune o solicitare de azil la OFPRA, care i-a recunoscut statulul de refugiat. Din acel moment petentul nu mai putea fi returnat conform prevederilor Conventiei de la Geneva din 1951. Petentul nu mai era asadar o victima a unei incalcari a art 3. Curtea a considerat ca declaratiile petentului referitor la riscul de rele tratamente în Eritreea erau suficient de credibile pentru a face art 3 „discutabil”. Petentul ar putea astfel sa se bazeze pe art 3 raportat la art 13. Astfel strainii pentru care s-a decis returnarea intr-o tara unde exista motive serioase a se crede ca risca rele tratamente contrar art 3 trebuie sa aiba acces la un remediu cu efect suspensiv contra acelei decizii. în cazul solicitantilor de azil care declarau ca risca un astfel de tratament și care primisera deja accesul la teritoriul francez, legea prevedea o procedura care indeplinea unele din aceste criterii. Procedura insa nu se aplica persoanelor care invocau acest risc la granita, la aeroport de exemplu. Pentru a putea depune cerere de azil strainii trebuia sa se afle pe teritoriu francez și daca se aflau la granita nu puteau solicita azilul decat dupa primirea accesului la teritoriu. Daca nu aveau documentele necesare puteau solicita acces la teritoriu în baza dreptului la azil. Erau tinuti intr-o „zona de asteptare” în timp de autoritatile examinau daca solicitarea de azil este „nefondata în mod evident”. Daca autoritatile o gaseau astfel, ele refuzau accesul persoanei în cauza la teritoriu. în aceste conditii, persoana era automat supusa riscului de a fi returnata fara a avea posibilitatea de a depuna la OFPRA cererea de azil. Desi persoana putea face plangere în fata instantelor administrative privind decizia autoritatilor de a-i refuza accesul, aceasta nu avea efect suspensiv și nu era supusa unor limite temporale. Persoana în cauza mai putea depune o cerere și la judecatorul pentru cereri în regim de urgenta, asa cum a facut și petentul, fara succes. Totusi, nici acest remediu nu avea automat un efect suspensiv ceea ce supunea persoana la riscul de a fi inlaturata inainte ca instanta sa se pronunte. Data fiind importanta art 3 și natura ireversibila a vatamarii care s-ar produce daca riscul de rele tratamente sau tortura s-ar materializa, este o cerinta a art 13 ca, acolo unde un stat parte decide sa expulzeze un strain intr-o tara în care sunt motive serioase a se crede ca risca tratamente de aceasta natura, persoana trebuie sa aiba acces la un remediu cu efect suspensiv automat (existenta unui remediu cu astfel de „efect” în practica nu era suficienta). Petentul nu a avut acces la un astfel de remediu în perioada în care s-a aflat în zona de asteptare.

Concluzie: incalcare (unanima).

Art. 5 alin 1 lit  f – Dupa ce a fost plasat în „zona de asteptare” a aeroportului pe 1 iulie 2005 și inainte de a primi accesul la teritoriu pe 20 iulie, petentul a fost supus unei „deprivari de libertate”. Pe 15 iulie Curtea a decis sa indice guvernului francez, în baza art 39 din regulamentul Curtii ca ar fi în interesul partilor și pentru buna desfasurare a procesului ca petentul sa nu fie returnat în Eritrea pana la miezul noptii pe 30 august 2005. Astfel, incepand cu 15 iulie 2005, guvernul nu-l mai putea returna pe petent fara a-si incalca obligatiile prevazute în conventie. Totusi, nu exista nimic care sa-i impiedice sa-l expulzeze intr-o tara terta daca autoritatile stabileau ca acea tara nu l-ar returna în tara mentionata de Curte. Astfel, detentia petentului în acest scop, dupa aplicarea art 39, poate fi considerata ca „legala” impotriva unei persoane „impotriva careia s-au luat masuri în vederea expulzarii sau extradarii în perspectiva art. 5 alin 1 lit  f din CEDO. în plus, acolo unde, în urma aplicarii art 39, autoritatile nu au alta optiune decat inceteze privarea de libertate a unei persoane în vederea deportarii și aceasta implica acordarea accesului la teritoriu, se poate dovedi necesar ca ea sa fie tinuta în detentie pentru perioada strict necesara autoritatilor de a verifica daca intrarea în tara este legala. Aceasta poate fi considerata o “detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu “potrivit art 5 alin 1 lit f.

Guvernul a declarat ca detentia din perioada 15-20 iulie se circumscrie acestei prevederi și ca petentul nu a fost privat arbitrar de libertate. Curtea a fost de acord ca detentia petentului în “zona de asteptare” dupa 15 iulie 2005 reprezinta “detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu” 

Concluzie: nu exista incalcare (unanima).

4. Decizie

Ø  Incalcare art 13 raportat la art 3

Ø  Nu exista incalcare a art 5 alin 1 lit f

Ø  Se acorda cheltuieli de judecata