AOULMI vs FRANCE. Cererea nr. 50278/99 Hotărâre din 17.01. 2006

Cererea nr.  50278/99

Hotarare din 17.01. 2006

1. In fapt:

Petentul, cetatean algerian și fiu al unui harki (algerieni loiali francezilor în timpul razboiului algerian de independenta), s-a mutat în Franta cu parintii sai în 1960, la varsta de 4 ani. Are 6 frati și surori care s-au nascut în Franta și au cetatenie franceza. Are o fiica nascuta în 1983 și a fost casatorit cu o cetateana franceza intre 1989 și 1993. A fost diagnosticat cu hepatita activa cronica în 1994. în anii 80 petentul a fost condamnat în mai multe randuri pentru trafic de droguri, și intr-un final s-a emis un ordin pentru excluderea lui permanenta de pe teritoriul francez.. Un recurs formulat de petent impotriva expulzarii este respins în iunie 1996. Pe 11.08.1999 prefectul emite un ordin de deportare în Algeria. Un recurs administrativ formulat de petent impotriva ordinului și o cerere de azil sunt respinse.

Intre timp, pe 11.08.1999, Curtea a decis ca, în baza art 39 din Regulamentul Curtii, sa ceara guvernului francez sa nu-l deporteze pe petent pana pe 24.08.1999, zi în care Curtea urma sa analizeze cererea. Autoritatile franceze au fost de acord cu suspendarea executarii masurii deportarii pana pe 16.08.1999 pentru a permite realizarea unui raport medical. Totusi, pe 19.08.1999 petentul a fost deportat în Algeria. Pe 13.12.2000 instanta administrativa a desfiintat ordinul de deportare datorita „consecintelor în mod exceptional de grave” pentru sanatatea petentului. Petentul, potrivit avocatului lui, nu se poate intoarce în Franta datorita unor bariere administrative în ambele tari; potrivit avocatului, sanatatea sa continua sa se deterioreze și nu poate primi tratamentul medical de care are nevoie.

2. Probleme juridice

Ø  Daca prin returnarea lui, în conditiile bolii sale, s-a incalcat art 3 CEDO

Ø  Daca s-a incalcat art 8

Ø  Daca a fost incalcat art 34

3. In drept

Obiectiunile preliminare ale guvernului (neepuizarea remediilor interne) – pentru ca guvernul nu a ridicat aceste probleme în faza admisibilitatii, nu pot sa le ridice acum.

Art 3 – Petentul nu a dovedit ca boala lui nu poate fi tratata în Algeria. Faptul ca tratamentul ar fi mai greu de obtinut în Algeria decat în Franta nu este decisiv pentru scopul art 3.

Curtea a subliniat ca art 3 creaza un prag inalt de gravitate, în special cand statul contractant nu poate fi tinut direct responsabil de prejudiciul provocat petentului. în aceste circumstante, nu exista un risc suficient de grav ca expulzarea petentului în Algeria sa fie incompatibila cu art 3 în privinta starii lui de sanatate. Cu privire la razbunarea pe care petentul ar putea sa o indure în Algeria ca fiu al unui harki, simpla posibilitate de rele tratamente în baza unei situatii nerezolvate intr-o anume tara nu este prin ea insasi suficienta pentru a da ocazia unei incalcari a art 3, în special, pentru ca în acest caz particular schimbari politice sunt momentan în curs în Algeria.

Concluzie: nu exista incalcare.

Art 8 – Nu se contesta faptul ca interferenta a avut loc în baza legii și ca a urmarit scopul legitim de „prevenire a dezordinii sau infractiunilor”. Asadar ramane a se determina daca ordinul de expulzare impotriva petentului echilibreaza în mod corect intre dreptul lui de a avea o viata de familie și prevenirea dezordinii sau infractiunilor. Condamnarea lui a fost pentru trafic de droguri, un domeniu în care statele contractante e de asteptat sa ia masuri stricte. Totusi, legaturile petentului cu Franta trebuie luate în considerare. El si-a petrecut majoritatea vietii în Franta și toti membrii familiei locuiesc aici. Pentru a analiza daca a fost incalcat art 8, totusi, trebuie luat în considerare momentul la care masura de expulzare a devenit definitiva, în cazul de fata în 1996 cand masura de expulzare a fost executata. în acel moment, casatoria petentului se incheiase deja de peste 3 ani. Iar în legatura cu fiica lui, care avea 16 ani la momentul expulzarii lui, petentul a indicat doar ca are „legaturi speciale” cu ea, fara a specifica natura acestor legaturi sau rolul pe care el l-ar fi jucat în viata ei. în consecinta, în ciuda puterii legaturilor petentului cu Franta, Curtea de Apel a fost în mod legitim abilitata sa considere ca indepartarea lui definitiva de pe teritoriul francez era necesara pentru a impiedica dezordinea sau infractionalitatea.

Masura impusa a fost asadar proportionata cu scopurile urmarite.

Concluzie: nu exista incalcare (unanima).

Art 34 – Consecintele incalcarii de catre stat a masurilor interimare indicate de Curte în baza art 39 din Regulamentul Curtii au fost examinate în cauza Mamatkulov și Askarov v. Turkey, cu hotararea din 4.02.2005, în care Curtea a reiterat ca obligatia de a nu impiedica exercitiul efectiv al dreptului la petitie exclude orice interferenta cu dreptul persoanei de a prezenta și a urmari plangerea lui sau ei în fata Curtii. în cazul de fata, expluzarea petentului în Algeria, în ciuda solicitarii Curtii de suspendare a masurii, a subminat în mod ireversibil protectia petentului în baza art 3. în plus, pentru ca avocatul petentului a pierdut legatura cu acesta intre timp, prezendarea dovezilor a devenit mai dificila. Expluzarea petentului în Algeria a impiedicat asadar examinarea plangerii lui și în ultima instanta a impiedicat Curtea de a-i acorda protectie impotriva potentialelor incalcari ale Conventiei. în consecinta, petentul a fost limitat în exercitarea dreptului la petitie individuala asa cum este el stipulat în art 34. Desi la momentul deportarii sale, natura obligatorie a masurilor indicate în baza art 39 nu fusese declarata explicit, statele contractante erau deja obligate conform art 34 și obligatiilor nascute din el.

Concluzie: incalcare (unanima).

Art 41 – Curtea a acordat petentului cheltuieli de judecata și despagubire pentru prejudiciul moral.

4. Decizie

Ø  Nu exista incalcare a art 3 și 8 CEDO

Ø  Incalcare art 34

Ø  Se acorda despagubiri și cheltuieli de judecata conform art 41