Al – Agha vs România. Hotărâre din 12.01.2010

Cererea nr.

Hotarare din 12.01.2010

In fapt

Petentul, Akram Ahmed M. Al-Agha, s-a nascut în 1945 și este refugiat palestinian din Gaza, în prezent locuind în Romania. în 1962 a parasit Gaza pentru a studia în Egipt și în 1966 s-a stabilit în Libia. în urma razboiului de sarbatoarea Yom Kippur din 1973, documentul lui de calatorie egiptean nu a mai fost prelungit de autoritati iar el a obtinut un pasaport irakian pentru refugiati palestinieni. Dupa declansarea razboiului din Golf din 1991, Libia nu a mai oferit protectie palestinienilor și în 1993 petentul intra legal în Romania. S-a stabilit la Iasi unde a deschis o societate comerciala. Pasaportul lui expira în ianuarie 1998 și desi incerca obtinerea altui document de la mai multe ambasade din Bucuresti nu reuseste. Prin ordinul 779 din 31.07.1998 Ministerul de interne ii ridica dreptul de sedere, il declara “indezirabil” și ii interzice sederea pe o perioada de 5 ani în tara. Ordinul nu este comunicat petentului dar la 3.08.1998 autoritatile ii comunica faptul ca trebuie sa paraseasca tara pentru ca i-a expirat permisul de sedere. Neavand documentul de calatorie petentul nu poate parasi tara în termen. La 31.10.1998 solicita statut de refugiat și este respins la 30.11.1998. O noua cerere formulata la 20.12.1999 este admisa de judecatorie și la 19.09.2000 petentul primeste statut de refugiat pentru motive umanitare, instanta considerand ordinul 779 ca inexistent, nereiesind din nici un document continutul acestuia.

Dupa respingerea primei solicitari de azil, la 15.02.2000 petentul a fost retinut și dus la Centrul de custodie publica Otopeni pe motiv ca nu a respectat ordinul 779. Petentul declara ca abia cu aceasta ocazie a luat la cunostinta de existenta acestui ordin. Procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie mentioneaza motivul inchiderii ca fiind statutul de indezirabil.

Masura este prelungita la 27.08.2001 și la 31.01.2003, considerandu-se ca desi are statut de refugiat, motive de siguranta publica impun preluarea lui în custodie publica. Demersurile autoritatilor și UNHCR pentru relocare nu reusesc.

La 20.04.2001 petentul solicita instantei eliberarea și anularea ordinului 779. Cererea este admisa la 28.06.2001 intre altele și pentru ca ordinul fusese dat în baza unui articol declarat intre timp neconstitutional. Ministerul de interne face recurs care este admis de Inalta Curte de Casatie și Justitie (ICCJ) și hotararea se caseaza cu trimitere, solicitandu-se ministerului prezentarea ordinului. în urma rejudecarii cererea petentului este respinsa la 23.10.2002 și recursul este respins la 25.09.2003, ICCJ considerand ca desi petentului nu i se comunicase ordinul, fiind secret, fusese informat privind consecintele acestuia.

Pe 31.07.2003 este eliberat, perioada de 5 ani de valabilitate a ordinului 779 expirand.

Incepand cu 26.03.2006 petentul are statut de refugiat pe perioada nedeterminata și din 19.04.2006 un nou document de calatorie.

Conditiile de viata din centrul de detentie au fost, conform declaratiilor petentului, foarte proaste din punctul de vedere al igienei, cazarii, mesei, posibilitatii de a face exercitii fizice și de a desfasura activitati recreative. în 2002, conform guvernului, s-au efectuat lucrari ce au imbunatatit situatia.

Petentul a fost examinat medical la intrarea în centru în 2000 iar urmatoarea examinare a avut loc la 13.04.2002. A tinut greva foamei de doua ori, în mai-iunie 2002 și din 24.01.2003 pentru 3 saptamani. în timpul grevelor a fost examinat de mai multe ori. Un tratament chirurgical recomandat la 7.05.2002 nu s-a efectuat. Pe 15.05.2002 petentul refuza tratamentul oferit de infirmier.

La 25.01.2003 este internat la spitalul ministerului de interne dar refuza sa fie examinat precizand ca incepe greva foamei. Pe 4.02.2003 refuza spitalizarea fiind ulterior spitalizat pentru o saptamana la spitalul D. Gerota unde beneficiaza de asistenta și analize generalizate.

Probleme juridice

Ø  Daca reprezinta conditiile proaste de viata din centrul de custodie publica Otopeni o incalcare a art 3 din CEDO (interzicerea relelor tratamente)

Ø  Daca s-a incalcat art 5 alin 1 (dreptul la libertate), alin 3 (aducerea de indata în fata unui magistrat), alin 4 (dreptul la un recurs efectiv), alin 5 (dreptul la despagubire)

Ø  Aplicabilitatea art 41 (dreptul la despagubire)

In drept

Art 3 (interzicerea relelor tratamente) - Curtea constata ca petentul a fost plasat în centrul Otopeni pentru 3 ani și aproximativ 5 luni (15.02.2000 – 31.07.2003) perioada în care nu putea parasi centrul fara autorizarea autoritatilor. Conditiile de detentie trebuie analizate atat din perspectiva plangerilor specifice ale petentului cat și a efectului lor cumulativ. Curtea va analiza doua perioade delimitate de vizita Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) din septembrie 2002. Pentru perioada anterioara, raportul CPT din 1999 confirma declaratiile petentului. în plus, guvernul contesta declaratiile petentului cum ca avea acces la dus o data la 2 saptamani și ca posibilitatea de a face exercitiu fizic era foarte limitata. CPT considera cu ocazia vizitei din 1999 ca centrul nu era pregatit de a gazdui persoane pentru sederi de lunga durata. Curtea mai observa ca petentul nu a beneficiat de o ingrijire medicala atenta decat în momentele cand se afla în greva foamei și atunci doar pentru se monitoriza efectele grevei. Deasemenea, nu exista o intentie de umilire și degradare din partea autoritatilor totusi conditiile din centru aduc atingere demnitatii persoanei și inspira sentimente de injosire și umilire.

Pentru perioada septembrie 2002 – iulie 2003 conform raportului CPT conditiile au fost ameliorate. în plus petentul a refuzat ingrijirea medicala oferita în mai multe randuri asadar Curtea considera ca nu au fost conditii suficient de grave pentru a constitui incalcare a art 3.

Concluzie: incalcat art 3 pentru perioada 15.02.2000 – septembrie 2002.

Art 5 alin 1 (dreptul la libertate) – Petentul a suferit o privare de libertate în sensul art 5 alin 1 intrucat nu era liber sa paraseasca centrul. Criteriile în functie de care se analizeaza situatia concreta pleaca de la tipul, durata și modalitatea de executare a masurii analizate. Acest articol trimite în esenta la legislatia nationala atat sub aspectul substantial cat și procedural. Masura trebuie sa fie prevazuta în lege și legea insasi trebuie sa fie clara, accesibila și previzibila. Curtea observa ca masura detentiei a fost luata în baza ordinului 779 care nu a fost comunicat niciodata petentului. Conform legii în vigoare la acel moment cei declarati indezirabili și care nu puteau parasi teritoriul urmau sa primeasca o interdictie de a parasi localitatea. Abia dupa intrarea în vigoare a legii 123/2001 este prevazuta expres detentia. în concluzie masura era prevazuta în lege și legea era accesibila fiind publicata în Monitorul Oficial. în ceea ce priveste insa previzibilitatea legii Curtea aminteste ca și în cazurile implicand securitatea nationala trebuie sa existe garantii contra arbitrariului autoritatilor. Curtea observa ca detentia petentului a fost prelungita pe motivul ca este indezirabil insa nu s-a luat nici o masura penala impotriva lui pentru o fapta comisa în acest sens. Autoritatile nu au furnizat nici petentului nici instantelor nationale nici o precizare privind masura luata astfel ca instantele nu au putut face decat o examinare pur formala a plangerilor petentului. Asadar petentul nu a beneficiat de un minim grad de protectie în fata arbitrariului autoritatilor nici la nivel administrativ nici la cel judiciar astfel ca prelungirile succesive nu pot fi considerate a fi fost prevazute intr-o “lege” în sensul Conventiei.

Concluzie: incalcare

Art 5 alin 4 (dreptul la un recurs efectiv) – Curtea a stabilit déjà în decizii anterioare ca și în situatia în care este vizata siguranta nationala și se utilizeaza informatii confidentiale, persoana în cauza trebuie sa beneficieze de o procedura contradictorie pentru a-si putea prezenta punctul de vedere în contra autoritatilor. Curtea considera ca în speta atat recursul pe calea contenciosului administrativ cat și cel în baza OUG 194/2002 nu reprezinta cai eficiente impotriva deciziei de plasare a petentului în centrul Otopeni intrucat petentului nu i-a fost comunicat niciodata ordinul 779 și nici parchetul nu a furnizat instantelor nationale vreo precizare privind faptele imputate petentului. Recursul este astfel pur formal și nu poate oferi petentului posibilitatea de a-si prezenta valabil punctul de vedere.

Concluzie: incalcare

Art 5 alin 5 (dreptul la despagubire în cazul detentiei ilegale) – Acest alineat este considerat ca respectat daca se poate cere repararea prejudiciului rezultat din incalcarea alin 1, 2, 3 sau 4. Guvernul admite ca nu exista o procedura specifica de recurs în cazul acesta. în plus petentul a solicitat despagubiri instantelor civile și a fost respins considerandu-se masura ca legala.

Concluzie: incalcare

Art 5 alin 3 (aducerea în fata unei instate imediat dupa privarea de libertate) – acest alineat vizeaza masura retinerii intr-un proces penal, ceea ce nu e cazul în speta.

Concluzie: respinge cererea ca necompatibila rationae materiae cu dispozitiile Conventiei în sensul art 35 alin 3.

Art 41 (justa despagubire) – Curtea acorda o despagubire pentru prejudiciul moral de 17000 euro.

Decizia:

Ø  Admisibila pentru capetele de cerere formulate în baza art 3 și 5 alin 1, 4, și 5 și inadmisibila pentru restul

Ø  Incalcare a art 3 pentru conditiile de detentie de pana în septembrie 2002

Ø  Nu exista incalcare a art 3 pentru conditiile de detentie de dupa septembrie 2002

Ø  Incalcare a art 5 alin 1

Ø  Incalcare a art 5 alin 4

Ø  Incalcare a art 5 alin 5

Ø  Acorda despagubiri în valoare de 17000 de euro petentului