D. și alții vs Turcia. Cererea nr 24245/03 Hotărâre din 22.06.2006

D. și altii v Turcia  

Cererea nr  24245/03

Hotarare din 22.06.2006

1. în fapt :

Trei cetateni iranieni, sotul AD de origine kurda, nascut în 1969, sotia PS de etnie azerie, nascuta în 1976 și fiica PD nascuta în 1997, sunt de religie musulmana sunita respectiv siita.

A.D a intrat ilegal în Turcia la 31.11.1994, fiind persecutat de autoritatile iraniene pentru activitatile desfasurate în numele Partidului Democratic al Kurdistanului din Iran (PDKI) și a obtinut un permis de sedere temporara de 3 saptamani. Pe 5.12.1994 solicita UNHCR statut de refugiat. Desi cererea catre UNHCR era în curs de solutionare, la expirarea permisului de sedere, este dus în fata instantei și condamnat la amenda pentru incalcarea legislatiei privind circulatia strainilor și se hotaraste trimiterea fortata în Iran. La 4.06.1995, petentul se prezinta la politie în Iran, sperand sa poata beneficia de amnistia promisa de Ayatollah-ul Khomeiny. Este arestat și interogat timp de 4 luni în Naghadeh. în octombrie 1995 primeste amnistia dar și interdictia de a parasi Naghadeh și de a se apropia de universitate sau de activitati lucrative din cauza cazierului sau astfel ca devine vanzator ambulant.

In 1996 o intalneste pe P.S și se casatoresc în rit sunit. Tatal ei nu este de acord și instanta declara casatoria nula, ii condamna la amenda și 100 de lovituri de bici pe fiecare pentru adulter. Cateva luni mai tarziu cei doi se casatoresc în rit siit. A.D. executa pedeapsa cu biciuirea dar executarea în cazul lui P.S. este amanata intai pentru ca era insarcinata și apoi pe motive de sanatate. La 11.10.1999 pedeapsa urma sa fie aplicata în doua sesiuni. Petentii hotarasc sa paraseasca Iranul, inclusiv de teama ca politia ar afla ca A.D. isi incurajase rudele sa se alature PDKI.  

La 22.11.1999, P.S. și P.D. intra legal în Turcia și A.D. intra ilegal, familia reunindu-se la Van. Pe 23.11.1999 petentii se adreseaza biroului local UNHCR solicitand azil. UNHCR analizeaza doar cererea pentru A.D, considerandu-se P.S. și fiica P.D ca aplicanti secundari. P.S. solicita analizarea separata a temerii dar UNHCR refuza. în mai 2000, dupa audieri de catre UNHCR și autoritati petentii primesc statut provizoriu de « solicitanti de azil » și un permis de sedere temporar. Primesc cazare în Kastamonu. Pe 6.11.2000 A.D. este respins de catre UNHCR, la fel și apelul formulat de petent. în iunie 2002, UNHCR il informeaza pe A.D ca dosarul sau este inchis și la 21.11.2002 serviciul de imigratie turc refuza prelungirea vizei pentru A.D.

Pe 22.04.2003 petentii sunt informati ca, procedura de azil fiind incheiata, sunt liberi sa paraseasca Turcia sau risca returnarea fortata. A.D. depune un memoriu amplu opunandu-se deciziei ministeriale. La 12.08.2005 opozitia petentului este inca în curs de analiza și la 9.09.2005 UNHCR declara ca a clasat dosarul pentru ca a considerat ca nu exista un risc în Iran pentru petenti.  

2. Probleme juridice

Ø  Incalcarea art 3, singur sau raportat la art 13 și 14

3. în drept 

Curtea observa ca guvernul nu contesta faptul ca P.S. este condamnata la 100 de lovituri de bici pentru concubinaj. Faptul ca în Iran, pedeapsa cu biciuirea este permisa și în plus este publica este suficient pentru a considera pedeapsa aplicabila lui P.S. ca « inumana » în ea insasi. Guvernul a considerat, conformandu-se comunicatului UNHCR, ca pedeapsa ei a fost comutata intr-una « simbolica » dar nu a obtinut, observa Curtea, nici o asigurare din partea guvernului iranian. în plus, chiar și o singura lovitura aplicata în loc de 100 reprezinta tot tratamente inumane care ara duce atingere demnitatii și integritatii fizice și psihice a persoanei.Curtea observa ca guvernul a interzis expulzarea fortata pe durata analizei memoriului inaintat de petentul A.D. dar nu exista nici o garantie ca în cazul respingerii, petentul va putea obtine o reexaminare eficienta a dosarului în instanta, insotita de o masura de suspendare a unei decizii de expulzare.

Referitor la A.D și P.D., situatia lor nu difera de cea a petentilor din cauza Bader și altii v Suedia, în care Curtea a considerat ca expulzarea familiei l-ar supune pe domnul Bader unui risc real de a fi ucis. Pentru motive similare, se considera ca art 3 ar fi incalcat și în eventualitatea expulzarii lor.

Concluzie : incalcarea art 3 în eventualitatea returnarii în Iran.  

Art 41 : se acorda cheltuieli de judecata

4. Decizia

Ø  Incalcarea art 3

Ø  Nu este necesara analiza din punctul de vedere al art 13 și 14

Ø  Se acorda cheltuieli de judecata